Palatul Parlamentului se va alinia, mâine, campaniei "Stinge lumina ca să protejezi planeta!", prin întreruperea progresivă a funcţionării iluminatului festiv exterior al imobilului între orele 21,30 - 22,30, informează un comunicat remis de Direcţia pentru relaţii publice a Camerei Deputaţilor.
Potrivit sursei citate, ziua de 5 iunie, patronată de Comisia Europeană pentru Controlul Energiei - Greenlight, marchează Ziua Mondială a Mediului şi constituie un prilej pentru administraţiile centrale, instituţiile guvernamentale şi organizaţiile nonguvernamentale, precum şi administraţiile locale de a se mobiliza prin manifestări comune menite să atragă atenţia asupra necesităţii protejării factorilor de mediu.
În cadrul aceluiaşi program, la nivelul Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, anul trecut, s-a implementat Programul Greenlight de modernizare cu surse economice şi de economisire a energiei electrice.
(11:00)