EDITORIALUL EVZ: Oprescu ne insultă inteligenţa

EDITORIALUL EVZ: Oprescu ne insultă inteligenţa

IOANA LUPEA: "Sorin Oprescu comite crime împotriva logicii, în serie şi cu sânge rece."

Sorin Oprescu insultă raţiunea alegătorilor. Însuşindu-şi toate locurile comune în privinţa mineriadei din 14-15 iunie, candidatul alianţei PSD-PRM pretinde că ar considera-o „reprobabilă“. Dar cum poţi să crezi sincer că mineriada a fost o acţiune „care nu a făcut decât rău României şi Bucureştiului“, când tu te-ai alăturat autorului Ion Iliescu, după ce răul a fost făcut? Sorin Oprescu a avut posibilitatea să se delimiteze de acţiunile fostului preşedinte la alegerile locale din 1998 şi la cele din 2000. Ca să nu mai amintim că în 1999, când trupele minereşti se îndreptau vijelios spre Bucureşti pentru a-l alunga de la Cotroceni pe Emil Constantinescu, era alături de chibiţul lui Miron Cozma, Ion Iliescu. În final, cum poţi să convingi că aceasta este cu adevărat părerea ta, având pentru turul al doilea de scrutin suportul public al lui Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor?

Sorin Oprescu comite crime împotriva logicii, în serie şi cu sânge rece. Deplânge mineriada, dar îl apreciază pe Iliescu pentru că a păstrat „echilibrul social“. Construieşte o autostradă suspendată pentru că a visat-o şi un inel circular paralel cu autostrada. Mizează probabil pe faptul că se adresează nu gândirii, ci emoţiilor, că posesorii spiritului critic, dacă se vor prezenta la urne pe 14 iunie, oricum nu vor vota pentru el.

Luni, nici nu s-a străduit să-şi ascundă intenţiile manipulatoare într-un discurs ceva mai subtil. Vorbind despre situaţia din Bucureşti, l-a ignorat pe Traian Băsescu, considerat încă de mulţi cel mai bun primar al oraşului. Şi l-a flatat ostentativ pe Ludovic Orban - într-o manieră chiar ofensatoare pentru liderul liberal - pentru a-i ademeni votanţii. Oprescu are o singură grijă în această campanie electorală: să comunice alegătorilor săi şi potenţialor votanţi doar ceea ce ei aşteaptă, livrându-le nimic altceva decât propriile lor opinii.

Cât contează pentru acest tip de electorat informaţia că Sorin Oprescu nu mai este practic independent, candidatura sa fiind susţinută de PSD şi de PRM? Campania electorală se desfăşoară într-o cameră cu ecou, votanţii vor lua în seamă doar ştirile care le întăresc convingerile preexistente. Alegătorul care l-a votat pe Oprescu cu credinţa că e independent va prefera probabil să ignore informaţia că în turul al doilea este sprijinit de PSD şi de PRM. Pentru cel care s-a identificat cu limbajul şi comportamentul acestuia nu va conta.

Pe fond, Sorin Oprescu este reprezentantul bucureşteanului care te claxonează bezmetic când, blocat în trafic, nu poţi face nici stânga şi nici dreapta. Al celui care-ţi taie calea şi te mai şi insultă pentru că nu eşti atent. Al celui care intră în metrou cu tupeu, lovindu-i cu sete pe călătorii care se pregătesc să iasă. Al bucureşteanului care pretinde adulaţia găştii pentru că e mai şmecher şi dă mai bine capete-n gură. Bucureştiul nevrotic are nevoie de un stăpân, care se trezeşte când vrea, înjură când vrea şi face ce vrea, nu de primar.

Neajunsul populiştilor este că invocă dorinţele oamenilor doar pentru a câştiga funcţia de dragul funcţiei, şi nu pentru a le împlini. Cei care-l ştiu nu mai vin la vot.

Ne puteți urmări și pe Google News