Vă răspunde OANA NASTA, arhitect.
Recent am zugrăvit pereţii din camera copilului. Ce culori pot folosi pentru decoraţ iuni, care să se potrivească şi cu zidurile încăperii, dar care să nu fie foarte puternice? Culorile din camera copilului trebuie să fie combinate armonios, în tonuri calde şi pastelate. Peretele cu patul ar putea fi un bleu ciel, iar restul pereţilor să fie un galben pai sau portocaliu foarte deschis. Se pot lipi pe pereţi colante cu desene pentru copii. Personajele preferate din desene animate ar putea fi lipite pe peretele din faţa patului, astfel încât să fie privite chiar înainte de adormire. Camera copilului trebuie să exprime veselie, poftă de viaţă. Nu aş recomanda zugrăvirea pereţilor în gri petrol, ca în imagine. Iar dacă nu se poate renunţa la această culoare, este indicată folosirea ei doar ca accent. Galbenul îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare şi poate contrasta cu aproape toate culorile-accent. Această culoare are un efect stimulator emotiv şi dă senzaţia de apropiere. Galbenul este folosit ca fond în această cameră. Albastrul deschis stimulează setea de cunoaştere, de citit. Aceleaşi culori sunt binevenite a fi folosite şi la aşternuturile de pat, care au imprimeurile asemănătoare celor lipite pe pereţi.