Poartă apărători şi la antrenamente!

Poartă apărători şi la antrenamente!

De frica unor noi accidentări, selecţionerul Victor Piţurcă le-a impus fotbaliştilor tricolori să se protejeze chiar şi la cele mai simple exerciţii.

Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, a spus ieri că a stat ca pe ghimpi gândindu-se la pericolul accidentărilor care i-au pândit jucătorii, iar această teamă nu i-a dispărut.

„Am avut emoţii pentru fiecare fotbalist în parte, nu numai pentru Chivu. Accidentările nu apar numai la meciuri. Cristi a scăpat, dar s-ar putea ca diseară, la antrenament, să facă o mişcare greşită şi să se accidenteze“, s-a speriat Piţurcă. „Se poate întâmpla orice, emoţii vor fi tot timpul. Nu se poate nici s-o lase mai uşor. Le-am cerut jucătorilor să poarte apărători la antrenamente. Am avut probleme cu ei, fiindcă nu voiau. Ziceau că nu pot face antrenament aşa, dar au putut! Am avut ghinionul să se accidenteze jucători din nimic. E numai ghinion! Trebuie să fim pregătiţi pentru orice“, a completat selecţionerul.

„Am jucat nouă luni cu umărul accidentat“

„Am discutat cu Coman. Se termină Euro, dar încep preliminariile Campionatului Mondial! Perspective există, fotbalul nu se termină aici. Ovidiu Petre şi Roşu sunt în aceeaşi situaţie, adică accidentaţi. Mutu n-a avut nimic la acel antrenament, atunci se terminase pregătirea. Tamaş n-are nimic“, a spus Piţurcă.

Cristi Chivu şi Eduard Stăncioiu, ultimii sosiţi în cantonamentul echipei naţionale, au efectuat ieri vizita medicală. „Umărul meu este la fel. Am jucat nouă luni cu el accidentat, aşa că nu ar trebui să am probleme“, a spus Chivu.

Pelerinajul „oamenilor de fotbal“ care vor să-şi mai facă un pic de imagine promiţând prime consistente tricolorilor pentru eventualele succese la Campionatul European îi lasă indiferenţi pe selecţionerul Victor Piţurcă şi pe căpitanul Cristi Chivu.

„Sunt oameni potenţi din fotbal care vin şi oferă diferite prime pentru performanţa echipei naţionale. Chiar dacă ne oferă, pentru noi turneul final e important pentru jucători, nu pentru bani. Pentru că, dacă vom înregistra performanţe, vor veni şi banii. Şi nu din ce ne oferă oamenii potenţi financiar, ci din ce va decurge din contractele viitoare. Le-am spus băieţilor că, atunci când obţin performanţe, toţi ochii vor fi aţintiţi asupra lor şi contractele mai mari vor veni sigur. Am dat exemplu cât câştigă Chivu la Inter. De ce n-ar câştiga tot atât şi Tamaş, şi Goian, care sunt la fel de valoroşi şi pot ajunge la echipe mari?“, a susţinut selecţionerul Piţurcă.

Căpitanul Cristian Chivu a simţit nevoia să-şi exprime naţionalismul când a fost întrebat despre această „licitaţie“. „Nu mergem la turneul final pentru bani, ci pentru că ne face o deosebită plăcere să reprezentăm această ţară“, a declarat jucătorul de la Inter Milano.

"Există o oboseală în rândul jucătorilor, dar am făcut un program astfel încât la turneul final să fie în formă. Aceasta ar trebui să fie arta unui antrenor.", Victor Piţurcă selecţioner România

SANCŢIUNE

Marius Popa, retrogradat în Liga a III-a!

Marius Popa, prima rezervă a lui Bogdan Lobonţ la turneul final al Campionatului European, va juca în sezonul viitor în Liga a III-a, la formaţia Poli II Timişoara! Popa a intrat în ultimul an de contract cu gruparea bănăţeană şi a refuzat să-şi prelungească angajamentul cu Poli. „Popa este prea important ca să mai joace la Poli. El merge la Euro, noi suntem nesemnificativi. Dar el ne va ajuta în Liga a III-a. Va întări echipa formată din juniorii republicani. Popa este netransferabil! Chiar dacă este o vedetă, el va juca un an, cât mai are contract cu noi, în Liga a III-a“, a anunţat ieri Marian Iancu, preşedintele clubului Poli Timişoara. (Ştefan Both)

Ne puteți urmări și pe Google News