Aceasta este întrebarea ridicată de un sondaj realizat de Asociaţia studenţilor şi Bursierilor români de la Universitatea Princeton (SUA), cu privire la emigraţia românească. Indiferent de câtă vreme am fi emigrat pe continentul nord american, fiecăruia dintre noi îi revin in minte gânduri despre ce s-ar fi ales de noi dacă n-am fi plecat din România. Cum ar fi decurs viaţa noastră acolo, ce-am fi realizat, la ce punct al vieţii sociale/carierei ne-am fi aflat?

Magdalena Manea, corespondent din Canada Este paralela continuă între ţara de imigraţie şi România, paralelă care apare invariabil atunci când vorbim la telefon ori pe skype cu un fost coleg de şcoală ori un prieten din copilărie de pe aceeaşi scară a blocului. Este bilanţul din subconştient dublat de “nu cumva n-am încercat tot ce era de încercat, înainte de a pleca? “. La acesta se adaugă copiii pe care i-am adus cu noi şi la care uitându-ne cu coada ochiului, ne străfulgeră gânduri cum că-i lăsăm ai nimănui pe alt continent. Copiii noştri amplifică ecoul lumii copilăriei noastre Nimic din cele de mai sus nu ne sunt străine, aşa cum nu le sunt străine niciunuia dintre imigranţii, indiferent de originea lor, aflaţi la prima generaţie aici. Este un sindrom comun al conştiintei afectate de dezrădăcinare voită. Ştirea bună este că acest sindrom se atenuează şi dispare cu generaţia imediat următoare. Cel puţin aşa spun statisticile.

În realitate o nostalgie boemă anume, dublată de curiozitate îi va urmări şi pe copiii noştri, în special dacă ei s-au născut acolo sau dacă aici au fost crescuţi de bunicii aduşi special din România în acest scop. Expunerea la mediul tipic românesc îi duce şi pe ei, atunci când cresc, relativ în aceeaşi gamă de dezbateri.

Imaginaţi-vă că aveţi un copil care mâine-poimâine merge la liceu. Copil care a venit aici când avea doi ani. Care s-a împrietenit cu alţi copii de-o seamă, indiferent de originea acestora.

Care abia vorbeşte româneste şi n-are habar de jargon. Copil care, într-o bună zi, călcând şmechereşte ca mai toţi de vârsta lui, cu căştile ipod-ului pe urechi vine şi-ţi pune ţie headset-ul ca să asculţi ce asculta el. Pui căştile şi instantaneu îţi cade pulsul: copilul tău ascultă muzică românească!

Nu tu l-ai îndemnat, nu tu i-ai download-at cântecele. El singur şi-a găsit amici cu background românesc şi, mândru, îţi arată cum la meciul de fotbal s-au înfăşurat cu toţii în drapelul românesc. Esti încurcat, simţi o culpă nevăzută, mare cât Caraimanul. Atunci este în sarcina ta să cauţi şi să vii cu cel mai plauzibil şi relevant răspuns.

Paşoptiştii secolului XXI - “De ce ne-am gândi vreodată să ne întoarcem în România? “

Un sondaj de opinie fără precedent a fost realizat de Asociaţia Studenţilor Romani şi a Bursierilor de la Universitatea Princeton, New Jersey, Statele Unite.(http://campuscgi.princeton.edu).   Sondajul a fost postat pe Facebook şi distribuit pe canalele de comunicare electronice ale studenţilor români din toată lumea. Au completat sondajul 312 participanţi de pe patru continente, pe durata a 7 zile.

Participanţii la acest studiu au provenit, în proporţie de 73% din universităţi din Statele Unite şi Canada, 11% din România şi circa 12% din Uniunea Europeană, restul de 4% aflându-se în Australia ori in alte state ale lumii.

Studiul a fost expus în cadrul unei conferinţe susţinute la Universitatea Princeton, la finele anului 2007. Plecând de la oportunitatea întoarcerii în România pentru dezvoltarea unei cariere profesionale, sondajul revelă, în realitate, afectivitatea nedisimulată şi necondiţionată pe care tinerii de origine română o au pentru România.

Prezentarea începe prin trecerea în revistă a principalelor momente ale istoriei româneşti şi pune accentul pe aportul adus de întemeietorii statului român modern (Nicolae Bălcescu, Ion Brătianu, Alexandru C. Golescu, Ion Ionescu de la Brad, C.A.Rosetti, Mihail Kogălniceanu) cei care, studenţi la Paris fiind, în 1846 au întemeiat Societatea Studenţilor Români din Moldova şi Valahia. Aceştia au imaginat un plan de aplicare a cunoştintelor şi experienţei căpătate în Apus, la condiţiile concrete din România, cu scopul deschis de a sprijini modernizarea Ţărilor Române. Cei care au stimulat şi contribuit la întemeierea statului român modern au primit, la acea vreme, un substanţial suport din partea Junimii, grupare literară care i-a reunit pe Titu Maiorescu, Mihail Eminescu ori Ioan Slavici.

De la „La Belle Epoque” la „Nobody’s Children” Ideea şi mesajul acestui studiu se concentrează asupra ideii eventualei reîntoarceri masive a românilor în ţară, pe modelul repatrierilor răsunatoare din trecut.

Astfel de momente au existat, dealungul istoriei recente, la finele secolului 19, în vremea ce a fost intitulată „La Belle Epoque” (1890-1910) , două decenii în care s-au reîntors masiv românii din emigraţie, perioadă care a coincis cu reformele sociale şi economice introduse de Regele Carol I.

Cea de-a doua etapă s-a situat în perioada interbelică, între anii1920 şi 1940, la fel, două decenii înfloritoare şi boeme care au atras înapoi în special intelectualii risipiţi în ţările Europei apusene. Reîntoarcerea în sine şi regăsirea spiritului românesc şi-a pus pozitiv amprenta asupra scrierilor literare, a vieţii politice ori al mersului economiei româneşti din acea epocă.

Studiul şi prezentarea deopotrivă îi denumesc pe cei care au părăsit România după anii 1990  „Nobody’s Children”, Copiii Nimănui. Urmând trendul, aceştia din urmă, la atingerea maturizării profesionale, ar trebui să simtă impulsul întoarcerii acasă şi punerii în aplicare a cunoştintelor acumulate. Să nu pierdem din vedere, sondajul se adresează unor tineri studenţi de origine română, cu mobilitate geografică, posesori ai unor paşapoarte de lumea întâi. Domeniile de studiu ale participanţilor variază între ştiinţă,  tehnologie, arte, economie şi finanţe, inginerie ori sănătate.

„Ce te-ar face să te întorci în România?” „Unde consideraţi că este acasă şi unde locul ideal să vă desfăşuraţi cariera?” Toţi cei 312 au răspuns fără ezitare ca România este acasă, iar 311 dintre ei au specificat  că SUA, Canada sau oriunde în Europa ar fi locul ideal pentru carieră. Pe ramuri de studiu, studenţii la finanţe si inginerie s-au dovedit cei mai ataşaţi de originile româneşti. La întrebarea „De ce aţi alege România?”, răspunsurile au fost, în ordine: „restul familiei este acolo”, „am prieteni acolo” şi „societatea imi place”.

„De ce ai alege altă ţară sa traiesti?” primeşte ca răspuns unanim: „pentru potenţialul de carieră, pentru mediul propice de business şi pentru învăţământul de calitate”.

„Este în România un mediu prielnic pentru a dezvolta o carieră?” 194 au răspuns „Nu, nu înca”, 70 au spus „Da, merge către bine”, în timp ce 48 nu au răspuns.

„Ce schimbare semnificativă te-ar determina să te întorci în România?” Participanţii au răspuns în majoritate: „Guvernul (autorităţile) să se implice şi să ne sprijine”, „Să primim salarii mari”, „Să existe respect pentru muncă”. Tinerii români nu exclud ideea ca, pe viitor, să se întoarcă în ţară.

„Plănuieşti să te întorci în România, după terminarea studilor?” 80% au spus „Nu”, 20% au precizat: ”după o perioadă de stagiu în altă ţară” şi 10% au menţionat că „da, ma voi întoarce”.

„Speri că în viitor ai putea dezvolta o carieră în România?” 276 au spus „Da, cred, sunt şanse sporite, odată cu intrarea in Uniunea Europeană”, în timp ce 36 au replicat „Nu, nici în 50 de ani”.

Cu tot ataşamentul faţă de ţara de unde provin şi pe care nu s-au ferit să şi-l exprime  în acest sondaj, tinerii studenţi au răspuns în majoritate (193, din 312) că se gândesc să se stabilească şi să lucreze în afara României, doar 60 spunând că au în minte ca, după ceva ani de lucru în străinătate, să se întoarcă acasă. Restul nu au răspuns.

Concluziile sondajului rămân tulburătoare. Aceşti tineri sunt în expectativă, trăiesc în Occident şi nu exclud o reîntoarcere, la un moment dat, în România, atunci când condiţiile legate de afirmarea lor în carieră le vor permite. Ei par că doar aşteaptă momentul. Vom mai fi oare, vreodată, martorii unei alte revoluţii româneşti, precum cea de la 1848? Sursa: Campuscgi.princeton.edu

(11.35)