Preşedinţia Consiliului Judeţean Sălaj a fost adjudecată de candidatul PSD, Marc Tiberiu, cel care ocupă şi în prezent această funcţie. El l-a devansat pe principalul său contracandidat, Csoka Tiberiu, de la UDMR.
PSD şi UDMR au şi cel mai mare număr de consilieri judeţeni, câte nouă fiecare, ca urmare a numărului voturilor valabil exprimate în Sălaj pentru aceste funcţii.
În ceea ce priveşte consilierii judeţeni, PSD şi UDMR vor avea câte nouă, iar PD-L şi PNL câte şase.
Actualii şefi ai CJ Sălaj, în campanie
Preşedintele Tiberiu Marc (PSD) şi cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Sălaj - Mircea Ştefan Ghiurco (PDL) Csoka Tiberiu (UDMR) - s-au înscris în cursa electorală pentru şefia acestei instituţii.
Tiberiu Marc, actualul preşedinte, a intrat în atenţia opiniei publice recent, când Colegiul CNSAS a decis trimiterea în instanţă a dosarului său de fost ofiţer de Securitate.
Interpretul de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Zalău, a fost nominalizat drept candidatul PIN Sălaj pentru preşedinţia consiliului judeţean.
Candidatul PC pentru consiliul judeţean, Dorel Pop, este un om de afaceri, patronul unei firme de PVC, neimplicat în politică până acum.
Actualul primar, Radu Căpîlnaşiu, candidează pentru încă un mandat. La Primăria Zalău, concurenţii săi sunt Sojka Attila (UDMR), Ioan Dorel Labo (PDL), Ioan Leitan (PC), Ioan Moş (PNŢCD). (Surse: Mediafax, Rompres)
TIBERIU MARC
Vârsta: 54 de ani
Profesie şi studii: Institutul Agronomic Cluj-Napoca, Facultatea de Zootehnie (1978), Facultatea de Studii Economice, Universitatea „Babeş-Bolyai“ (1983), Institutul Naţional de Administraţie, masterat (2004)
Carieră: preşedinte al CJ (din 2004), prefect (2001-2004), manager, economist la firme private (1990-2001), Inspectoratul de Poliţie (1986-1990)
Apartenenţă politică: PSD
Avere: 20.975 mp teren (intravilan, extravilan), casă (300 mp) şi apartament, 4.500 dolari şi 2.000 euro credite, 87.000 lei venit în 2007, 21.000 lei dividende.
Foto: Magazin SalajeanCSOKA TIBERIU
Vârsta: 56 de ani
Profesie şi studii: economist, Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca
Carieră: vicepreşedinte CJ (din 2004), subprefect (1996-2000), asociat unic, director firme (1992-1996), economist IAIFO Zalău (1975-1992)
Apartenenţă politică: UDMR
Avere: 565 mp teren intravilan, o casă de locuit (165 mp), 15.000 euro din vânzarea unui teren de 800 mp, 46.500 lei şi 5.000 euro în conturi, 10.000 euro împrumuturi acordate în nume personal, 37.000 lei credit; venituri în 2007: 48.000 lei din salariu, 57.000 lei din investiţii, 30.000 lei din indemnizaţii.
MIRCEA GHIURCO
Vârsta: 52 de ani
Profesie şi studii: Institutul Politehnic Iaşi, Facultatea de Mecanică Specialitatea: tehnologia construcţiilor de maşini (1979); Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Facultatea Construcţii de Maşini, Ingineria Managerială şi Tehnologică, specialitatea: maşini unelte (2001)
Carieră: vicepreşedinte CJ (din 2005), director comercial, apoi general, la Publiserv (2001-2005), şef serviciu Elcond (1979-2001)
Apartenenţă politică: PDL
Avere: o casă, un apartament, 5.600 euro credit, 71.000 lei venit pentru 2007