Scriitorul american de origine română Petru Popescu începe azi o vizită în România, ţară pe care nu a mai vizitat-o de aproximativ 5 ani. El a venit în 2002, în România, iar Maria Sipoş a realizat atunci un documentar pentru TVR, la Mangalia şi 2 Mai, în locurile tinereţii scriitorului. Petru Popescu a mai fost în ţară şi în urmă cu 15 ani, când era ambasador al imaginii României în SUA, din partea lui Ion Iliescu.
În această seară, la ora 22.30, Petru Popescu va fi invitatul „Jurnalului cultural” de pe TVR Cultural, iar mâine, de la ora 17, în Sala Oglinzilor de la sediul Uniunii Scriitorilor, va avea loc o întâlnire a scriitorului cu colegi, cititori, prieteni, pentru un dialog interactiv şi o sesiune de autografe. Vor fi scoase la vânzare exemplarele neepuizate din ediţiile mai vechi ale romanelor „Prins” şi „Dulce ca mierea e glonţul patriei”, apărute acum câţiva ani în colecţia „100+1 capodopere ale romanului românesc” a Editurii Gramar, precum şi cărţi în limba engleză, aduse special din SUA de către autor.
Vor participa: Daniel Cristea-Enache, Tudor Călin Zarojanu, iar actorul Marcel Iureş va citi un fragment din proza autorului. Petru Popescu va merge apoi la Cluj, unde va fi susţinută o lucrare de doctorat despre opera sa. Scriitorul va veni însoţit de soţia sa, scenarista şi jurnalista Iris Friedman, şi de una dintre fiicele lor, care studiază în prezent la Roma, unde Petru Popescu a făcut o escală înainte de sosirea la Bucureşti.