Guvernul italian, gata să-i combată pe imigranţi cu ajutorul armatei

Guvernul italian, gata să-i combată pe imigranţi cu ajutorul armatei

Ministrul italian al apărării, Ignazio La Russa, a declarat vineri că ar putea lua în considerare mobilizarea soldaţilor pentru a ajuta la lupta împotriva infracţiunilor, confirmând o propunere enunţată anterior de ministrul de interne, Roberto Maroni.

Înfiinţarea unor patrule ale cetăţenilor, sprijinite de poliţie sau chiar de armată, ar putea fi una dintre măsurile prin care noul guvern italian de dreapta încearcă să combată imigraţia ilegală şi infracţionalitatea din Peninsulă.

Criticată de politicienii de stânga din Italia, campania antiimigraţie pare să se bucure de popularitate printre cetăţeni, scrie „The Guardian“. Potrivit unui sondaj de opinie, 68% dintre italieni, vor ca toţi cei 150.000 de romi din ţară, mulţi dintre ei cetăţeni italieni, să fie expulzaţi. Conform unui alt sondaj, 81% dintre italieni au declarat că îi consideră pe toţi romii „puţin sau deloc agreabili“, în timp ce 61% şi-au exprimat aceeaşi părere despre români în general, chiar dacă nu sunt romi. Ploaie de critici peste Roma În timp ce guvernul de la Roma se pregăteşte pentru adoptarea pachetului de legi antiimigraţie, Italia a fost aspru criticată pentru incidentele xenofobe de la Napoli, unde mai multe tabere de romi au fost incendiate de localnici. OSCE a acuzat Italia de „stigmatizarea“ imigranţilor şi a cerut premierului Silvio Berlusconi să împiedice atacurile împotriva comunităţilor romilor, iar un observator special al UE a caracterizat situaţia romilor din Italia ca „oribilă“.

O altă critică a fost formulată la adresa presei italiene, de către de preşedintele federaţiei naţionale de profil. Roberto Natale a observat că presa italiană a acordat un spaţiu foarte redus ştirii despre românca violată la Roma de un italian, în comparaţie cu cea despre un act de violenţă asemănător petrecut cu câteva zile în urmă, tot la Roma, dar comis de un român.

Ne puteți urmări și pe Google News