Nou cutremur în China

Nou cutremur în China

O nouă replică seismică a avut loc în China, transmite Realitatea.

Cutremurul cu magnitudinea de 6,1 pe scara Richter a avut loc cu puţin timp în urmă.

Potrivit Institutului Geologic American, seismul a avut loc la o adâncime de 80 de kilometri. Specialiştii în geotehnică susţin că s-ar putea vorbi despre un nou cutremur, nu de o replică a seismului de acum 5 zile. 

Aproape 29.000 de morţi şi 200.000 de răniţi este ultimul bilanţ oficial anunţat de oficialităţile chineze în urma cutremurului de luni.

Speranţa de a mai găsi supravieţuitori sub ruine după cutremurul devastator din China începe să dispară încetul cu încetul. Bilanţul seismului de luni, care a avut o magnitudine de 7,9 pe scara Richter, este estimat la peste 50.000 de morţi.

Premierul Wen Jiabao a declarat că seismul este „cel mai distrugător“ începând din 1949, data fondării Republicii Populare Chineze. Wen Jiabao a afirmat că acest cutremur a fost chiar mai puternic decât cel din Tangshan, din 1976, care a făcut peste 240.000 de victime.

În bilanţul estimat la 50.000 de morţi sunt incluse şi persoanele care sunt încă prinse sub ruinele clădirilor. În ceea ce priveşte amploarea pagubelor produse, autorităţile chineze nu se pot pronunţa cu exactitate, mai ales în cazul zonelor greu accesibile sau muntoase. În Sichuan, 4.807.200 de oameni fără adăpost au fost cazaţi în adăposturi provizorii.

Salvatorii nu renunţă

Experţii consideră că, după trei zile de la cutremur, şansele de a găsi supravieţuitori se diminuează cu fiecare oră, iar recuperarea unor persoane încă în viaţă este un adevărat miracol. Cu toate acestea, chinezii nu renunţă. Circa 130.000 de soldaţi participă la căutări, însoţiţi de câini special antrenaţi. Armata chineză a ajuns în toate satele, localităţile şi oraşele afectate de seism.

Până în acest moment sunt 5 milioane de sinistraţi, iar patru milioane de locuinţe distruse. În ultimele zile au avut loc peste 125 de replici ale cutremurului care a zguduit China.

Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți urmări și pe Google News