Administratorii fondurilor de pensii au avut anul trecut pierderi de aproape 200 de milioane de lei, echivalentul a 55,5 milioane de euro, ptorivit raportului Comisiei de Surpaveghere a Sistemului de Pensii Private.
Administratorii fondurilor de pe Pilonul II au înregistrat anul trecut pierderi de aproape 165 de milioane de lei. „Anul de debut pentru Pilonul II a fost marcat de cheltuieli operaţionale mari (cheltuieli de marketing, publicitate, sistem informatic şi salarii) şi de venituri mici, ceea ce a condus la pierderi pentru toţi cei 18 administratori“, se afirmă în raport. Patru din cei 18 adminitratori care au intrat pe acest segment de piaţă au decis să se retragă deoarece au adunat numai câţiva clienţi. Administratorii de pe Pilonul II vor primi primele contribuţii pe 20 mai a.c.
În acelaşi timp, pierderile administratorilor fondurilor de pensii facultative (Pilonul III) au fost de circa 32 de milioane de lei. Pe acest segment de piaţă au intrat şase companii. Dintre acestea una singură - OTP Garancia Asigurări - a încheiat anul cu profit. Startul la pensii facultative a avut loc în primă vara anului trecut.