Zeci de studenţi şi absolvenţi au venit ieri la târgul de internshipuri destinat studenţilor economişti, organizat de Asociaţia Tinerilor Economişti din România la ASE.
În cadrul evenimentului s-au scos la concurs internshipuri, stagii de practică, dar şi locuri de muncă pentru vară şi joburi full-time în marketing, contabilitate, audit, consultanţă, financiar, bancar, asigurări şi IT.
Studenţii s-au arătat extrem de interesaţi de stagiile de practică oferite de Raiffeisen Bank. Reprezentanţii firmei spun că, pentru un astfel de program, trebuie să fii student, masterand sau proaspăt absolvent, să-ţi placă domeniul financiar-bancar, să ştii să lucrezi la calculator şi să vorbeşti limba engleză. „Mă interesează foarte mult stagiul de practică la Raiffeisen pentru că aici voi putea vedea, «pe viu», cum merg treburile într-o bancă. În acelaşi timp, sunt convins că voi căpăta cunoştinţe practice care îmi vor fi utile pentru o eventuală angajare într-o companie bancară“, consideră Adrian M., din Ploieşti.
Junior audit, jobul dorit
Tinerii s-au arătat foarte preocupaţi şi de poziţia de junior audit la compania de audit şi consultanţă BDO Conti Audit. „Căutăm tineri cu studii superioare economice, care au noţiuni de bază în contabilitate, cunosc o limbă străină şi ştiu să lucreze pe calculator“, spune Sorin Faur, directorul de resurse umane al companiei BDO Conti Audit. Studenţii la contabilitate vor să obţină un astfel de post pentru că nu se cere experienţă şi au ocazia să-şi înceapă cariera chiar în domeniul pentru care s-au pregătit. Pentru o astfel de poziţie se oferă aproximativ 1.400 de lei.