A plătit 600 de lei pentru că a rupt un afiş electoral

A plătit 600 de lei pentru că a rupt un afiş electoral

Un tânăr de 18 ani din Botoşani a fost amendat, după ce a fost prins în flagrant de o patrulă de jandarmi în timp ce rupea un afiş electoral al unui candidat independent.

Sancţiunea contravenţională a fost dictată de poliţişti, care au competenţă de a aplica sancţiunile prevăzute în Legea electorală, potrivit Rompres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, subcomisarul Manuela Ieremie, de la începutul campaniei electorale şi până astăzi au fost săvârşite 31 de infracţiuni şi contravenţii la Legea electorală sau în legătură cu campania electorală. Autorii a şase infracţiuni au fost deja prinşi şi s-au ales cu dosare penale pentru fapte pornind de la lovire sau furt calificat.

De asemenea, în cazul a 14 dintre cele 24 fapte contravenţionale, autorii au fost prinşi şi amendaţi.

(16:03)

Ne puteți urmări și pe Google News