CHINA: 900 de copii îngropaţi de vii

CHINA: 900 de copii îngropaţi de vii

Cutremurul de ieri a năruit mai multe unităţi şcolare, prinzând elevii sub dărâmături. Bilanţul seismului depăşeşte 9.500 de morţi.

Cel puţin 9.690 de persoane au murit şi zeci de mii au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7,5 pe scara Richter, care a zguduit ieri sudvestul Chinei.

Seismul s-a produs în provincia Sichuan, la ora locală 14.28 (06.28 GMT), la mai puţin de 100 de kilometri de capitala regiunii Chengdu, la o adâncime de 10 kilometri, a anunţat Institutul geofizic american USGS, potrivit agenţiei China Nouă, citată de AFP. Acesta a fost însă resimţit pe o arie largă în Asia, până la Bangkok (în sudvest), adică la 3.300 de kilometri distanţă. Clădirile din capitala Thailandei s-au clătinat mai multe minute.

O situaţie tragică s-a înregistrat în Chongqing, în sud-vestul Chinei, unde patru copii au murit după ce două şcoli s-au prăbuşit. Alte cinci unităţi şcolare din provincia Sichuan s-au dărâmat, un număr încă necunoscut de elevi fiind prinşi sub ziduri. De asemenea, aproape 900 de elevi au fost îngropaţi sub dărâmături, după ce liceul lor s-a prăbuşit.

În regiunea Sichuan, numărul morţilor se cifra ieri la peste 8.500 de persoane. În provincia Yunan, mai multe clădiri s-au prăbuşit, iar în aceste condiţii, autorităţile au anunţat că se tem că numărul victimelor ar putea creşte. Mobilizare şi apel la calm

Preşedintele Hu Jintao „a dispus desfăşurarea în zonă a tuturor eforturilor necesare pentru ajutorarea victimelor cutremurului de pământ“, a relatat China Nouă. Premierul Wen Jiabao, care a plecat de urgenţă în zona afectată de seism, a calificat situaţia drept „un dezastru“ şi a făcut apel la populaţie să-şi păstreze calmul. „În faţa acestui dezastru, cele mai importante sunt calmul, încrederea, curajul şi o conducere puternică“, a spus Wen Jiabao. Mii de soldaţi şi de membri ai poliţiei paramilitare au fost trimişi de urgenţă, împreună cu ajutoare medicale, în zonele afectate. Toată lumea în stradă Televiziunea de stat a prezentat imagini cutremurătoare cu locuitorii oraşului Chengdu, unde aeroportul şi gara au fost închise, relevă Reuters. Panicaţi, oamenii au ieşit repede pe străzi, fiindu-le teamă să se întoarcă în locuinţele lor. Mulţi turişti străini au ieşit afară chiar în halate de baie. În multe părţi ale oraşului, alimentarea cu apă şi electricitate a fost întreruptă.

„Bolnavii din spitale au fost transportaţi afară, în câmp deschis. Nu este curent electric, reţelele de telefonie mobilă nu funcţionează. Oamenii sunt îngroziţi că ar putea urma replici“, a spus un locuitor din Mianyang.

Conform informaţiilor preliminare, seismul nu a afectat Barajul celor Trei Guri, aflat la câteva sute de kilometri de Chengdu şi despre care experţii spun că ar putea spori riscul producerii de cutremure. Potrivit unui purtător de cuvânt al comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice, nici unul dintre cele 31 de ansambluri de construcţii destinate olimpiadei de la Beijing nu a fost avariat.

Ne puteți urmări și pe Google News