Un deputat acuză!

Un deputat acuză!

Ascunşi în spatele zidurilor uriaşe ale Casei Poporului, păziti straşnic cu poliţişti şi servicii secrete, ajutaţi să se strecoare anonim prin mulţime cu girofaruri şi maşini cu numere speciale, parlamentarii sunt o specie perversă: vorbesc la televizor şi îşi ridică salariile de la Parlament.

Serialul "Culisele Parlamentului" a intrat de curând în producţie la Happyfish şi aduce o premieră în lumea politică: pentru prima dată în istorie, un deputat adevărat dezvăluie secretele acestei instituţii a statului.

Pentru prima dată însă, cineva din interior pune la îndoială acest sistem, sau, cel puţin, îl dezvăluie: cât câştigă un parlamentar? Câtă energie consumă Palatul Parlamentului? Cât ne-a costat în total Casa Poporului, de la ideea lui Ceauşescu şi până la summitul NATO de luna trecută? Deputatul Horaţiu Buzatu a acceptat provocarea Happyfish.ro de a se implica în acest proiect aproape revoluţionar pentru o clasă politică obişnuită să se ascundă cât mai adânc în anonimatul hotelurilor plătite de contribuabili. Cine ştie ce se întâmplă în realitate cu o lege şi cu cei pe care i-a ales în parlament ştie şi să-şi ceară mai bine drepturile.

"Culisele Parlamentului" este un ghid de politică pentru tineri şi pentru cei interesaţi de secretele şi cifrele faraonice în care este îmbrăcată Casa Poporului.

Deputatul Horaţiu Buzatu dezvăluie pentru Happyfish şi Evenimentul zilei ce se afla in spatele Palatului Parlamentului. In primul episod, dare de seama despre serialul "Culisele Parlamentului", un exercitiu cinematografic liber intr-un fost spatiu al dictaturii.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News