Oana Preda, o pensionară emigrată în Spania acum cinci ani, a publicat recent pe site-ul Romania VIP părerea ei despre societatea în care locuieşte acum. Cu toate că Spania este, în opinia acesteia, departe de modelul de perfecţiune al lumii occidentale, românca declară că este de preferat un trai în această lume, decât unul în România.

Mi-am amenajat şi o grădiniţă, locul meu de meditaţie şi contemplare. Acum e totul e deja verde, a ieşit prazul, varza. Am de lucru permanent, plus grădina de flori.

Din ianuare în Spania e plin de toporaşi alb-albaştri, camelia înfloreşte într-una, tufe de micşunele, lalele, zambile, narcise sunt în februarie toate înflorite. În prima iarnă petrecuta în Spania, am privit uimită cum înfloreau migdalii în ianuarie. Mi-am făcut o grădiniţă ca la mine la ţară, lângă Drăgăşani, Vâlcea.

Pe unde am semănat seminţe de flori, am făcut gărduleţe pe care le-am vopsit în alb şi verde. Am pus şi busuioc şi am semănat de probă şi nişte seminţe de portocali pitici, sunt decorativi, sper să se umple grădina de ei. Iedera e plină de flori albastre, am pus-o în nişte lădiţe agăţate de ferestre. Pe un suport în formă de scăriţă, cresc garoafe în mai multe culori. Acum încep crinii să crească, o nebunie parfumată.

Spaniolilor nu le plac grădinile de flori – sunt oameni prea aprigi. Comerţul e ireproşabil, adică găseşti de toate şi produsele sunt proaspete. În general pe faţă toată lumea e amabilă şi joacă piesa unei vieţi perfecte de familie – dar totul e spoială, încă se mai bat, ori se omoară între ei din cauza alcoolului ori chiar a drogurilor.

Nu-mi place să frecventez grupurile lor. Civilizaţia spaniolă e poate e avansată, dar luat ca individ, spaniolul are oroare de apă – nu se spală pe picioare de pildă. Nu stiu ce fac ei în şcoli că n-au nici un fel de cultură. Spaniolii nu sunt niciodată bucuroşi de oaspeţi, dimpotrivă, sunt foarte egoişti, foarte invidioşi şi incredibil de hrăpăreţi şi agresivi.

Furioşi şi temperamentali, când dau drumul taurilor pe străzi, se lasă omorâţi, ori răniţi de ei cu o plăcere bolnavicioasă, care mă miră. La coride omoară taurii în arenă, rămaşi încă la vechile obiceiuri sălbatice de acum 2000 de ani. Ce să spun despre flamenco, e un dans ţigănesc, colorat, ritmic şi popular.

Sigur că e frumos – deşi nu aparţine lumii culte, dar nici spaniolilor get beget. Nu e de mirare că rromii din Romania prosperă în regiune, gitanii sunt acceptaţi pentru că muncesc pe unde apucă, dansează şi cântă fără grija zilei de mâine. Însă ca să fiu dreaptă, foarte mulţi ţigani şi-au ridicat case şi-şi trimit copiii la şcoală.

Ce nu e spaniol, nu e bun şi gata

Sunt şi aici capete luminate ca oriunde, intelectualii – profesorii, artiştii - sunt însă marginalizaţi fiindcă nu produc. Majoritatea spaniolilor nu sunt de loc deschişi cunoaşterii ori contactului cu alte civilizaţii, dimpotrivă sunt foarte naţionalişti, traduc cu încăpăţânare numele proprii de ţări ori de persoane în limba lor.

Dacă nu scrii pe plic Alemania, ţi se returnează scrisoarea pe care ai scris Germany. William de Anglia este aici Guillermo, reginei Elisabeta i se spune Isabel. Filmele de la televizor le auzi doar în spaniolă. Ce nu e spaniol, nu e bun şi gata.

"Mă numesc Oana, am 64 de ani, trăiesc în Spania de 5 cinci ani, unde am venit după cele doua fiice ale mele stabilite anterior în peninsulă. Locuiesc în Galilea, provincia La Rioja, cunoscută pentru vinurile de excepţie. Mi-e foarte dor de România, dar nu cred că m-aş mai întoarce. În casa unde locuiesc, îngrijesc de doi bătrânei şi am o viaţă liniştită.

Singur, Julio Iglesias cântă în toate limbile, din care cauza spaniolii ignoranţi îl dispreţuiesc şi critică. Emisiunile de televiziune nu sunt armonios intercalate, ci în proporţie de 99 la sută se adresează unui public cu 4 clase primare, după modelul Isaura!

Mă dezamăgeşte incultura, câteodată nu mă simt bine de loc neavând vreo prietenă potrivită, adevăraţii erudiţi trăiesc în oraşele mari unde din păcate n-am acces.

Reumatismul, de la mult citit se trage

Ironia soartei face ca să nu te saturi cu idealuri – până la urmă, din motive care n-au depins de noi ci de societatea care nu ne-a purtat de grijă, am devenit toţi nişte materialişti. Aici in Spania capitalismul a luat-o înaintea unei baze solide de cultură. N-am văzut în nicio casă o bibliotecă, nimeni nu cumpără cărţi.

Când au venit două vecine la mine în vizită şi mi-au văzut biblioteca cu abia 300 de volume, aduse cu sacrificii din România, m-au întrebat dacă nu cumva sunt bolnavă cu capul. Le-am zis că sunt sănătoasă, Doamne ajută, doar un pic mă supără reumatismul – atunci au presupus cu glas tare că reumatismul de la mult citit se trage.

Am impresia că spaniolii au trait şi trăiesc încă foarte primitiv - în localurile publice e o mizerie crasă, totul se aruncă pe jos, n-au aer condiţionat, vorbesc răguşit şi repede, ori răstit şi sonor că-ţi sparg timpanele. Cuvintele sunt însă incomplete şi aparţin multor dialecte. Pentru că sunt atât de iuţi, ţăranii din Galilea nu se mai obosesc să vorbească până la capăt când vor să povestească ceva şi încep să gesticuleze ca nişte mori de vânt.

De când locuiesc aici, am avut vreme să văd că spaniolii sunt lipsiţi de generozitatea românească, sunt egoişti şi zgârciţi, foarte răzbunatori şi vicleni. Nu urmăresc decât să câştige, se bucură pentru orice chilipir şi pe asta se bazează şi politica de vânzări/oferte. Ajungi să cumperi nu fiindcă ai nevoie, ci pentru că e chilipir.

Când intri într-un magazin, sar pe tine vânzători-consilieri, aşa că de multe ori nu apuci să cumperi ce ţi-ai pus în gând, ci ceea ce vor vânzătoarele să-ţi vândă. Cumperi la repezeala şi ieşi din magazin năucit de cap. Spaniolii găsesc normal acest procedeu – nu se mai obosesc să gândească ei însăşi ce au nevoie.

Filozofiile capitaliste mă sperie

De aia defineau sociologii noştri de dinainte de 1989 societăţile vestice ca fiind „de consum“. Când se strică ceva în casă, n-au iniţiativa şi inventivitatea românului, preferă să arunce obiectul defect. Meseria şi-o cunosc, dar în rest sunt complet dezinteresaţi.

Mă conving din ce în ce mai mult cât de buni sunt românii – muncesc fără să crâcnească, învaţă, îşi văd de treaba şi oriunde se duc, reuşesc, deşi trudesc din greu. Doar la politică suntem corijenţi. Am învăţat la 59 de ani spaniola - citesc mult în spaniolă, am în mână un volum de Mario Varga Llosa, "Transformarea unei Fete Rele", nu ştiu daca l-au tradus şi în România.

Sigur că mi-e dor de ţară, de fraţii şi surorile mele, de mama. Nici acum nu-mi vine să cred că i-am părăsit, însă aşa e când îţi urmezi destinul. Când mă apucă dorul de ţară, iau în mână un volum de Gib Mihăescu şi-l citesc plângând. Mi-e dor de oamenii în mijlocul cărora am trăit şi cu care am împărtit amarul vremurilor grele.

Dar nu m-aş mai întoarce acolo niciodată, n-aş putea să trăiesc cu pensia de mizerie pe care am obţinut-o după 40 de ani de muncă în Telecomunicaţii din partea statului român. Poate dacă o veni regele înapoi, să mă întorc şi eu, atunci s-o face dreptate. Să dea Dumnezeu să mai trăim până atunci!"

Cine doreşte îi poate scrie româncei o poate face la adresa: Calle Alberto Villanueva Nr. 49, Galilea, La Rioja, España.

Oana Preda Romania VIP

(12:00)