Telefoanele de urgenţă de pe Autostrada Soarelui şi panourile de avertizare abia inaugurate de ministrul Orban nu mai funcţionează. Poliţiştii apelează la posturile de radio pentru a-i avertiza pe şoferi despre eventualele pericole.
De ieri - prima zi a anului în care a fost luată cu asalt de turişti - şi până la sfârşitul lunii septembrie - când se închide sezonul estival, Autostrada Soarelui este cea mai periculoasă şosea din ţară. Motivul: panourile de avertizare, şi aşa insuficiente, camerele video de supraveghere şi telefoanele de urgenţă nu funcţionează nici la patru ani după ce au fost montate.
Potrivit Poliţiei Autostrăzi, telefoanele de urgenţă nu funcţionează de circa două luni, fapt constatat şi de reporterii EVZ. În timp ce operatorii de la dispeceratul Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADN) susţineau ieri că sistemul de siguranţă de pe A2 „a cedat momentan, din cauza unor căderi de tensiune între localităţile Fundulea şi Lehliu“, Florian Dascălu, directorul Direcţiei de Întreţinere şi Administrare din CNADN, ne asigura că „toate cele 56 de telefoane de urgenţă de pe A2 sunt funcţionale, precum şi panoul de avertizare de la kilometrul 30, pe sensul Bucureşti - Constanţa“.
În opinia acestuia, hoţii de pe A2 şi compania Electrica sunt principalii vinovaţi pentru frecventele rateuri ale sistemului inaugurat de ministrul Ludovic Orban, pe 5 decembrie anul trecut, şi pentru care s-au cheltuit peste 800.000 de euro din bani publici.
Panourile de avertizare, cruciale pentru siguranţa şoferilor
În lipsa elementelor de siguranţă, doar Poliţia Rutieră încearcă să facă ceva pentru şoferi. „În acest moment, avem 12 echipaje pe A2, întrucât am suplimentat numărul acestora cu agenţi şi autospeciale de la Inspectoratele Judeţene Ialomiţa şi Călăraşi. Facem tot ce putem, deşi indiferent câţi poliţişti am folosi este foarte greu, ca în caz de accident în lanţ să le atragi atenţia, la timp, celorlalţi şoferi. Să nu uităm că pe autostradă se circulă cu 130 km/oră“, a precizat directorul adjunct al Direcţiei Poliţiei Rutiere (DPR), Gino Boşman.
Potrivit acestuia, în astfel de cazuri, singurul mod în care îi pot avertiza pe şoferi, în timp real, este prin intermediul posturilor de radio care au acoperire pe A2: Europa FM şi News FM. „Pe autostrăzile din Europa sunt plasate portale inteligente din 5 în 5 kilometri. Noi avem pe A2 doar câte două panouri de avertizare pe sens, care nu au niciun efect preventiv pentru o situaţ ie imediată, pentru că sunt amplasate la 60 de kilometri distanţă unul de celălalt.
În plus, aceste panouri nu au posibilitatea de a afişa pictograme care să le atragă atenţia şoferilor că urmează o zonă cu restricţie de viteză ori că trebuie să ocolească un anumit tronson de autostradă sau că, pur şi simplu, trebuie să oprească, pentru că la un kilometru distanţă s-a produs un accident. Acesta este limbajul corect în care trebuie să te adresezi şoferilor ce tranzitează o autostradă“, a adăugat Boşman.
Potrivit acestuia, în Europa, şoferii care merg pe autostrăzi sunt avertizaţi asupra pericolelor şi printr-o frecvenţă radio care, atunci când începe să emită, le întrerupe pe toate celelalte, inclusiv casetofonul de pe maşină. „Poate omul ascultă un CD. Ar fi ideal să-l poţi avertiza măcar printr-un astfel de sistem“, a conchis directorul adjunct al DPR. BILANŢ
Accidente în lanţ Ieri la prânz, „bilanţul“ accidentelor de pe Autostrada Soarelui se ridica deja la 20, cele mai multe având loc în zona Podului Cernavodă. „Din cele 20 de accidente produse până la ora 14.00, trei au fost tamponări în lanţ, în fiecare dintre ele fiind implicate între şase şi zece maşini. Principalele cauze: nepăstrarea distanţei regulamentare şi curiozitatea şoferilor. Mulţi vor să vadă de ce două maşini sunt oprite pe banda de urgenţă, uită să mai fie atenţi la drum şi intră în plin în maşina din faţă“, a precizat unul dintre poliţiştii aflaţi în misiune pe A2. (Mihaela Stănciucu)