IOANA LUPEA: "În seara zilei de 21 februarie 2001, o femeie şi fiul acesteia de 11 ani au fost ucişi cu mai multe lovituri de cuţit în locuinţa lor din Novi Ligure."
Fiica supravieţuitoare în vârstă de 16 ani a incriminat un imigrant albanez. Liga Nordului a declanşat imediat o campanie de proteste împotriva imigranţilor albanezi şi i-a chemat pe cetăţeni la o mare demonstraţie. Marşul a fost anulat după ce poliţia a descoperit că însăşi adolescenta a fost autoarea dublului asasinat din Novi Ligure. Răul fusese însă făcut. Frica de imigranţii infractori albanezi a contribuit la victoria forţelor de dreapta în alegerile generale din 2001.
În 2008, a venit rândul infractorilor români să servească la izbânda coaliţiei „Poporul Libertăţii“, formată de Forza Italia şi Alianţa Naţională neofascistă, şi a Ligii Nordului. Românii au fost ţapi ispăşitori, la fel de la îndemână ca albanezii. Comunitatea românească din Italia este lipsită de putere politică şi economică. Scindată şi predispusă la autoculpabilizare, nu este apărată nici de autorităţile de la Bucureşti şi nici măcar de românii cu notorietate în peninsulă, ca Ramona Bădescu, candidată la Roma pe listele coaliţiei „Poporul Libertăţii“, a lui Silvio Berlusconi.
Italia are o problemă cu criminalitatea. Dar nu o „problemă românească“ cum o numea în „Cotidianul“, din 4 noiembrie, Gianni Alemanno, simpatizantul Ducelui şi primarul ales al Romei din partea aceleiaşi coaliţii, ci una a criminalităţii născute din corupţie, ineficienţă şi disparităţi sociale, tratabilă doar cu reformă. Italia suferă grav de recesiune economică, iar instituţiile statului sunt în pragul falimentului. Dar „noua falangă romană“ a lui Silvio Berlusconi, Gianfranco Fini şi Umberto Bossi, nu putea câştiga nici Italia, nici Roma cu un impopular program de reformă economică şi instituţională.
În lipsa unei alte oferte decât imaginea succesului personal al lui Silvio Berlusconi, dreapta a apelat la diversiunea, bine susţinută de media deţinută în proporţie de peste 50% de premierul ales, a pericolului reprezentat de străini. Prin reacţia supradimensionată în cazul Romulus Mailat, stânga italiană, regrupată în jurul fostului primar al Romei Walter Veltroni, a pus şi ea, din timp, umărul la victoria dreptei. Între epigonul lui Berlusconi şi epigonii lui Mussolini, italienii i-au preferat, firesc, pe cei din urmă.
Silvio Berlusconi le-a promis italienilor şi în 1994, şi în 2001 că va înfăptui un „nou miracol economic“ în Italia. Cu toate acestea, de două decenii, cu stânga sau cu dreapta la putere, economia se duce de râpă. Prognozele Fondului Monetar Internaţional creditează Italia cu o creştere economică de doar 0,3%, cea mai scăzută rată din UE. „The Economist“ avertizează că produsul intern va cădea anul acesta sub media europeană, iar anul viitor sub cel al Greciei. Dreapta nu va tulbura probabil apele. Nu va supăra nici populaţia, nici sindicatele şi nici grupurile de interese economice demarând o reformă a statului. În schimb, „la nuova falange romana“ promite să satisfacă frica de străini şi nemulţumirea italienilor faţă de UE prin cererea de revizuire a tratatului Schengen, în dispreţul dreptului la libertate de mişcare într-o Europă comună.
Recomandările noastre
