Dell concediază de Ziua Muncii

Dell concediază de Ziua Muncii

250 de muncitori de la Centrul Dell din Irlanda vor fi daţi afară astăzi. Anunţul făcut de companie a născut un val de proteste.

Firma a fost blamată atât de către cei vizaţi direct, cât şi de autorităţile locale. În momentul de faţă, 4.500 de irlandezi muncesc pentru gigantul care a sosit în Irlanda în 1990.

 Reacţiile au şi un substrat politic, “Partidul Muncii” din Irlanda declarându-şi deja suportul prin preşedintele său, Eamon Gilmore: “vestea ca Dell va renunţa la peste două sute de slujbe, în principal în sediul său din Cherywood în Sudul Dublinului, e o dezvoltare a situaţiei care ne îngrijoerază. Aceste poziţii la Dell au fost slujbe bune şi o sursă valoroasă de angajare pentru cei din sud. Nu putea fi ales un moment mai prost”. 

Cele două locaţii luate in vizor pentru concedieri sunt în Dublin şi Limerick, iar angajaţii au primit deja preaviz. Restructurările fac parte dintr-un proces pe scară largă iniţiat la nivel global, care a cuprins deja India şi Statele Unite. Un purtător de cuvânt a spus că schimbările vor fi făcute în Europa, Africa şi Orientul Mijlociu, Dell dorind să dea afară în final 850 de persoane.

 S-a confirmat şi durata totală. 9 luni. La fix pentru angajaţii care au aflat că vor fi părinţi zilele acestea. Cei afectaţi vor face parte din departamentele de administraţie şi suport tehnic.

 Desigur, recenta recesiune economică din S.U.A. are şi ea partea ei de vină, afectând drastic vânzările companiei pe nişele de desktop si servere. După o analiză recentă, fondatorul companiei, Michael Dell, a declarat că singura cale prin care aceasta va supravieţui este reducerea costurilor. Se vehiculează o nevoie de a economisi aproximativ 3 miliarde $ pentru a menţine o minimă profitabilitate. Această tendinţă a început exact în urmă cu un an, atunci când s-a anunţat renunţarea la 8800 posturi. Cele mai multe au dispărut deja.

 Politica acestor concedieri masive e urmată şi de Oracle, care se gândeşte să renunţe la aproximativ 1500 de angajaţi proprii, şi dacă va reuşi să preia BEA Systems, va mări potul final cu încă 500.

Ne puteți urmări și pe Google News