Echipa ziarului românesc "Acasă" din Canada, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Inginerilor Români din Canada (AREC) lucrează în prezent la definitivarea traducerii Cartei Drepturilor şi Libertăţilor Canadiene (The Charter of Rights and Freedoms), document fundamental al Constituţiei Canadei.

Invitaţia de a alătura traducerea în limba română celor 21 de traduceri deja existente a venit de la parlamentarul canadian Jim Karygiannis la finele anului trecut.

O copie oficială a documentului în limba engleză a fost înmânată lui George Oprea, vice-preşedinte AREC, la festivitatea prilejuită de Galele AREC în Toronto. Traducerea în limba română a documentului a început recent şi are valoarea simbolică a recunoaşterii şi promovării multiculturalismului canadian.

Prin acest gest, românii din Canada definesc şi confirmă, pentru prima oară în istoria lor canadiană, prezenţa şi aportul, alături de celelalte etnii, la societatea de adopţie.

Fragmente ale documentului vor fi publicate în ziarul "Acasă", în serial, până pe 1 iulie, ziua naţională a Canadei, când se doreşte ca traducerea să fi primit deja girul guvernului şi să fie oficial postată pe website-ul www.charterofrights.ca.

Echipa ziarului românesc a demarat în luna septembrie a anului trecut un amplu proiect de confirmare şi consacrare a calităţii românilor în Canada. Aceasta acţiune de traducere a Cartei Drepturilor şi Libertăţilor Canadiene este una dintre etapele prin care acest obiectiv va fi îndeplinit.

Ce rol are Carta Drepturilor şi Libertăţilor în viaţa canadienilor? Carta adună valorile naţionale comune. Guvernele se ghidează după Cartă atunci când propun legi. Tribunalele şi judecătoriile funcţionează după aceleaşi principii ale Cartei atunci când aplică legile. Persoanele, asociaţiile şi guvernul însuşi cere concursul judecătorilor atunci când principiile Cartei trebuiesc aplicate în diferite situaţii.

Canadienii şi-au dezbătut soarta ţării la televizor Prima Constituţie a Canadei s-a numit "British North America Act" şi a fost aprobată de Parlamentul de la Londra, în 1867. Acelaşi document a stat la baza fondării Canadei ca naţiune. Constituţia, în forma sa de atunci, distribuia oarecum puterea între guvernul federal şi guvernele provinciale.

Întrucât Constituţia Canadei a fost un act emis de Parlamentul Britanic, era de înţeles că doar acelaşi Parlament avea dreptul să procedeze la eventuale schimbări. Pentru o perioadă îndelungată, guvernele canadiene au tot încercat să iniţieze o Cartă a Drepturilor ("Bill of Rights") adevărată, care să-i dea posibilitatea şi permisiunea să adopte o linie politică.

Carta a fost inspirată profund de declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Naţiunile Unite în 1948 şi de Rezoluţia Convenţiei Europene de Apărare a Drepturilor şi Libertăţilor fundamentale.

În toamna lui 1980, guvernul canadian a adunat la un loc toate formaţiunile politice existente la acea dată şi au discutat împreună dacă şi mai ales cât de necesară le este canadienilor o Cartă a drepturilor.

Au fost îndelungi dezbateri televizate, au luat cuvântul membri ai organizaţiilor reprezentând persoanele cu dizabilităţi, lideri ai primelor naţiuni, femei, aleşi ai minorităţilor culturale sau etnice, etc. S-au adunat peste 1200 propuneri de îmbunătăţire a documentului original. Dintre acestea, un număr de 123 au fost luate în considerare şi mai mult de jumătate se regăsesc în forma finală a documentului, aşa cum o cunoaştem astăzi.

"Acordul din bucătărie" Cel mai dificil moment a fost când provinciilor li s-a cerut să participe la schimbarea Constituţiei. În noaptea de 4 noiembrie 1981, în bucătăria hotelului Château Laurier din Ottawa, Jean Chretien, pe atunci Ministrul al Justiţiei, împreună cu Procurorii generali ai provinciilor Saskatchewan şi Ontario, Roy Romanow şi Roy McMurtry au pus la punct un proiect, denumit ulterior "Acordul din bucătărie" care lăsa mai multă flexibilitate şi independenţă provinciilor.

Astfel, s-a câştigat girul cetăţenilor care nu agreau ideea Canadei de sine stătătoare şi a fost deschisă calea către adoptarea unei Constituţii care să cuprindă Carta Drepturilor şi Libertăţilor. La data de 17 aprilie 1982 a fost ultima oară când Canada a cerut acordul coroanei britanice.

La Ottawa, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a semnat Actul Canadei. Actul acordă Canadei drepturi depline şi control a propriei Constituţii. Carta, cea care consfinţea garantarea drepturilor şi libertăţilor canadienilor, a devenit şi a rămas, din 1982, parte din cea mai importantă lege a ţării.

Magdalena Manea, Ziarul Acasă

(09.57)