Hillary recuperează

Hillary recuperează

Candidaţii la învestitura democrată pentru prezidenţialele din noiembrie din SUA, Hillary Clinton şi Barack Obama, se află, practic, la egalitate în sondajele de opinie cu privire la intenţiile de vot din Indiana.

În acest stat se vor organiza alegeri primare pe 6 mai, în aceeaşi zi desfăşurându-se alegeri şi în Carolina de Nord, unde Obama este considerat favorit, relevă AFP. Potrivit unui sondaj de opinie publicat marţi, senatorul de Illinois, Barack Obama, ar obţine în Indiana 47% din voturi, în timp ce fosta primă- doamnă ar întruni 45% din sufragii, diferenţa fiind mai mică decât marja de eroare.

În sondajele anterioare, Obama avea un avans substanţial faţă de Clinton în ceea ce priveşte intenţiile de vot. După victoria repurtată săptămâna trecută de Hillary Clinton în Pennsylvania, Obama trebuie să câştige în Indiana pentru a-i convinge pe superdelegaţii indecişi că poate obţine victoria şi în statele cu numeroase „gulere albastre“.

Majoritatea analiştilor atribuie victoria lui Clinton din Pennsylvania incapacităţii lui Obama de a convinge populaţia cu venituri modeste. Nici disputele pe marginea subiectelor fierbinţ i, cum ar fi de exemplu taxa pe carburanţi, nu îl avantajează pe Obama. Dacă Hillary Clinton s-a pronunţat în favoarea suspendării acestei taxe pe perioada verii, la fel ca republicanul John McCain, Barack Obama respinge vehement ideea.

Ne puteți urmări și pe Google News