SUFLETUL CASEI: Spaţiul are nevoie de ceva excentric
- Adam Popescu
- 23 aprilie 2008, 03:00
Vă răspunde OANA NASTA, arhitect.
Mi-am amenajat în vilă o cameră destinată relaxării, privitului la televizor. Nu am apelat la niciun expert şi aş vrea să ştiu în ce măsură am reuşit să realizez un spaţiu primitor. Spaţiul arată foarte prietenos în imaginea trimisă. Culorile sunt relaxante şi plăcute ochiului. Combinaţiile de lemn nature cu alb şi negru sunt atât elegante, cât şi sobre. Cred că acest spaţiu ar avea nevoie şi de o nebunie, ceva excentric de exemplu, oricât de mic. Aici mă refer chiar şi la un obiect de artă contemporană, o instalaţie sau o lucrare mai puţin obişnuită pentru acest interior deja creat.
Poate fi vorba şi de o culoare sau de o textură, roşu sau carouri din material textil. Pot fi şi pernuţe pe canapea sau nişte draperii la ferestre, care nu vor sta niciodată desfăcute. Prezenţa lor la marginea geamului va da o notă de vitalitate acestui spaţiu elegant şi prea sobru. Şi ca să continuăm cu schimbările, şi covorul ar putea suferi modificări.
De exemplu, anul acesta sunt foarte la modă dungile alb-negru. De aceea, poţi folosi această tendinţă în interior, atât la draperii, cât şi la covor. Iar obiectul roşu îşi va face simţită prezenţa prin poziţionarea lui pe peretele din dreapta. Dacă el este o sculptură, poate sta foarte bine sub tablouri, chiar pe pardoseală.