Jurnalist ucis în Fâşia Gaza

Jurnalist ucis în Fâşia Gaza

Un cameraman al agenţiei Reuters, trei soldaţi israelieni şi 17 palestinieini au fost ucişi azi în urma unui atac cu rachete, precizează AFP.

Britanicul în vârstă de 25 de ani a fost rănit grav, după ce un proiectil a lovit maşina pe care o conducea. El a murit la scurt timp după ce a fost transportat la spital, a declarat pentru AFP dr. Muawiya Hassanein, şeful serviciilor de urgenţă din Gaza. Organizaţia militară Hamas a revendicat atacul, pe care l-a numit "ambuscadă sofisticată". Acest ultim incident a ridicat numărul morţilor la 409, majoritatea miltanţi palestinieni, şi asta numai de la relansarea discuţiilor pentru pace din Noiembrie din Statele Unite. Israelul a sistat livrările de combustibil către Gaza, ca răspuns la atacul din 9 aprilie. Un oficial al departamentului de securitate a afirmat că terminalul s-a redeschis azi, dar numai pentru situaţii de urgenţă.

Ne puteți urmări și pe Google News