Peste 1.500 de români din Spania au participat la Bursa locurilor de muncă organizată de Ministerul Muncii la Castellon de la Plana.
Potrivit ministrului muncii, Paul Păcuraru, au fost prezentate în total 11.000 de oferte de joburi - atât din partea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cât şi a unor companii care îşi desfăşoară activitatea în România. Totodată, reprezentanţii mai multor instituţii de stat le-au explicat românilor ce drepturi şi ce obligaţii au peste hotare, la ce riscuri se expun dacă muncesc „la negru“ sau cum pot obţine finanţare pentru a-şi deschide o afacere în ţară.
Păcuraru spune că salariile pe care le-ar primi cei care vor să se întoarcă în România sunt comparabile cu cele pe care le câştigă în Occident. „Un muncitor în construcţii în Bucureşti ajunge şi la 1.000 de euro. Şi cei care muncesc pe centura de vest, Cluj, Oradea câştigă bine“, a explicat ieri ministrul.
La un eveniment similar organizat la sfârşitul lunii februarie, la Roma (Italia), au participat aproximativ 700 de persoane. Jumătate dintre acestea au completat chestionarele întocmite de reprezentanţii Ministerului Muncii, în care au arătat că ar lucra în România pentru salarii cuprinse între 450 şi 1.000 de euro. Majoritatea au precizat că, în prezent, muncesc fără forme legale.