Irina Reisler, weekenduri pe blog

Irina Reisler, weekenduri pe blog

Prezentatoarea emisiunii „Supravieţuitorii“ difuzată de Romantica TV îşi petrece timpul liber de la sfârşitul săptămânii în mijlocul familiei.

„Sfârşitul de săptămână îl dedic familiei, sunt zilele în care îmi reîncarc bateriile şi în care îmi regăsesc echilibrul, alături de ai mei. Sunt zilele în care mă ocup de casa noastră, în care mă bucur de căminul nostru“. Însă Irina nu-şi uită nici prietenii, cu care încearcă să se vadă constant, fie acasă, fie în oraş.   „Mă străduiesc să împart zilele de weekend în aşa fel încât să le pot face pe toate ! Mi-e drag să stau şi acasă, dar îmi place să mă şi bucur de prietenii noştri!“. În afară de relaxare şi distracţie, prezentatoarea de la Romantica acordă atenţie şi serviciului, chiar şi în zilele libere. Astfel, ţine legătura cu cititorii de pe blogul personal, iar duminica încep pregătirile pentru emisiunea de a doua zi. Irina Reisler recunoaşte că emisiunile TV nu prea îşi fac loc în programul ei. „

Mă uit foarte puţin la televizor. Prefer documentarele de pe canalele străine şi ştirile. Spre ruşinea mea, nu am mai avut timp să văd un film de la cap la coadă de ani de zile... mereu zic: mai bine mai stau puţin cu Anisia (fiica Irinei - n.r.), filmul ăsta o să mai fie!“. Nici sportul nu face parte din activităţile preferate ale Irinei, însă mărturiseş te că ar vrea să-şi schimbe preferinţele odată cu derularea campaniei de la Romantica - „Vreau să fiu sănătoasă!“. PROGRAMUL MEU Irina Reisler ar viziona astăzi următoarele programe: > „Cum se fabrică?“, Discovery, 19.00 > „Realitatea de la 18.00“, Realitatea TV, 18.00 > „Invincibil“, film, HBO, 20.00

Ne puteți urmări și pe Google News