Puteţi părăsi „fortăreaţa Bucureşti“ până mâine la ora 7.00, când vor intra în vigoare măsurile de securitate pentru Summitul NATO.
Dacă nu aţi evadat încă din „fortăreaţa Bucureşti“, este cazul să faceţi asta până mâine, la ora 7.00, când vor intra în vigoare măsurile de securitate pentru Summitul NATO. În cazul în care sunteţi totuşi nevoiţi să tranzitaţi oraşul în aceste zile, plecaţi de acasă cu cel puţin două ore mai devreme şi înarmaţi-vă cu răbdare. Numai astfel veţi putea ajunge la timp la destinaţie! Acestea sunt sfaturile oficialilor însărcinaţi cu securitatea participanţilor la reuniunea la nivel înalt, ce se va desfăşura la Bucureşti în această săptămână. Recomandările vin pe fondul problemelor cauzate bucureştenilor, sâmbătă, de repetiţia generală a forţelor de ordine ce alcătuiesc dispozitivul de securitate al summitului: ambuteiaje în trafic, ambulanţe care au întârziat zeci de minute la intervenţii, curse aeriene amânate pentru că piloţii au rămas ore bune blocaţi în trafic, autobuze şi garnituri de metrou ajunse în staţii cu până la o oră întârziere. „Bucureştenii nu s-au informat şi nu au respectat avertizările“ Cozi kilometrice de autovehicule, nervi întinşi la maximum, claxoane prelungite şi înjurături. Aşa au arătat centrul şi nordul Capitalei, într-o zi de weekend, în timpul simulării derulate între orele 12.30 şi 16.30. „Aglomeraţia de sâmbătă s-a datorat, în primul rând, şoferilor care nu s-au informat şi nu au respectat indicaţiile forţelor de ordine. Deşi au fost sfătuiţi să ocolească DN 1, conducătorii auto s-au încăpăţânat să tranziteze tronsonul Bucureşti - «Henri Coandă». În plus, în cele patru ore s-a simulat tot ceea ce se va face timp de patru zile“, au precizat oficialii însărcinaţi cu securitatea în timpul summitului. Problemele nu s-au limitat însă la „culoarul unic“ ce include DN 1 şi 12 artere importante din centrul Capitalei, ci s-au extins rapid şi pe rutele ocolitoare, traficul pe toate bulevardele din această ultimă categorie fiind paralizat. Din această cauză, au avut de suferit nu doar şoferii, ci şi pietonii, deoarece mijloacele de transport în comun - şi aşa puţine, din cauza programului de weekend - au fost prinse în ambuteiaje şi au ajuns în staţii cu până la o oră întârziere. Mai mult, oficialii Ministerului Sănătăţii au fost nevoiţi să intervină, în trei cazuri, pe lângă reprezentanţii forţelor de ordine pentru a permite accesul pe „culoarul unic“ al unor ambulanţe care - din cauza ambuteiajelor - nu mai puteau ajunge în timp util la pacienţi aflaţi în stare gravă. De altfel, ieri, autorităţile au decis ca, şi în timpul Summitului NATO, ambulanţ ele să poată circula pe acest culoar, însă doar în cazuri de maximă urgenţă medicală, cu acordul forţelor de ordine. Recomandări pentru locuitorii Capitalei În urma experienţei de sâmbătă, organizatorii summitului au formulat o nouă listă de recomandări pentru locuitorii Capitalei. Pe baza acestora, am putea întocmi chiar şi un portretrobot al „cetăţeanului-model“ pentru perioada 1-4 aprilie. Aşadar: > Plecaţi într-o minivacanţă de pe 31 martie pe 5 aprilie! > Dacă sunteţi nevoit să rămâneţi în Bucureşti în această perioadă, baricada-ţi-vă în casă şi renunţaţi la cumpărături în zona centrală sau în hipermarketurile din Băneasa! > În cazul în care trebuie să tranzitaţi oraşul, înarmaţi-vă cu răbdare şi plecaţi de acasă cu cel puţin două ore mai devreme pentru a ajunge la timp la destinaţie! > Dacă mergeţi în zonele restricţionate, ca pieton, renunţaţi la bagajele voluminoase şi luaţi-vă cu voi cartea de identitate! > Dacă locuiţi pe traseul coloanelor oficiale, nu deschideţi ferestrele pentru că riscaţi să fiţi luaţi la întrebări de poliţişti! PROGRAM Transportul public în vreme de summit În timpul simulării de sâmbătă, RATB nu a considerat necesar să suplimenteze numărul de mijloace de transport în comun. În perioada summitului, conducerea Regiei ia însă în calcul această variantă. RATB. În perioada 1-4 aprilie, aproximativ 1.560 de autobuze, troleibuze şi tramvaie vor circula pe străzile Capitalei. Mihai Vlădărău, purtătorul de cuvânt al RATB, spune că numărul unităţilor de transport se va suplimenta, la nevoie, cu câteva zeci de vehicule. El a adăugat că şoferii vor respecta restricţiile de trafic impuse de autorităţi. METROREX. Metroul va circula după programul normal, în intervalul 5.00-23.00. Directorul de Comunicare al instituţiei, Mariana Petre, a explicat că Regia a pregătit cinci trenuri de rezervă în cazul în care numărul călătorilor depăşeşte cotele normale. „În prezent, 50 de trenuri circulă pe toate magistralele. Pentru summit avem pregătite cinci rezerve, echipate încă din 29 martie“, a spus directorul, care susţine că administraţia centrală nu a solicitat ca, între 2-4 aprilie, programul de lucru să fie prelungit şi după ora 23.00. AEROPORTUL „HENRI COANDĂ“. Reprezentanţii aeroportului susţin că vor suplimenta echipajele însărcinate cu controlul actelor şi al bagajelor pasagerilor. În cazul piloţilor şi al echipajului, singura soluţie este să plece mai devreme de acasă. „Noi nu putem controla traficul din Capitală, aşa că oamenii trebuie să-şi calculeze timpul pentru a ajunge la vreme la aeroport“, susţine Valentin Iordache, directorul de comunicare al Aeroportului Otopeni. Acesta afirmă că pe 2-4 aprilie pasagerii se pot aştepta la întârzieri de câteva ore provocate de suprapunerea zborurilor comerciale cu cele oficiale. CONSECINŢE Noi artere principale au fost înscrise pe harta celor vizate de restricţii Ambuteiajele cauzate pe multe artere principale din Capitală de simularea generală desfăşurată sâmbătă i-au determinat, ieri, pe organizatorii reuniunii la nivel înalt să revizuiască „rutele ocolitoare“ recomandate bucureştenilor nevoiţi să tranziteze oraşul în perioada 1-4 aprilie. „Spre exemplu, pe Strada Ştirbei Vodă traficul a fost complet blocat deoarece intersecţia dintre aceasta şi Calea Victoriei (închisă complet în perioada summitului) nu poate fi traversată. Drept urmare, pe lângă DN 1 şi celelalte 12 bulevarde pe care au fost stabilite deja restricţii, bucureştenii vor trebui să evite şi această arteră“, au conchis oficialii însărcinaţi cu securitatea participanţilor la summit. Astfel, şoferii trebuie să ştie că au la dispoziţie trei variante pentru a ocoli Strada Ştirbei Vodă. Una dintre acestea ar fi Calea Plevnei - Str. Mircea Vulcă- nescu - Bd. Gării de Nord - Calea Grivi- ţei. Apoi îşi pot continua deplasarea fie prin Bd. Nicolae Titulescu către Pasajul Victoria, fie prin Pasajul Grant - Str. Turda - Mareşal Averescu - Arcul de Triumf. A doua variantă ar putea fi: Şos. Panduri - Bd. Tudor Vladimirescu - Bd. Regina Maria - Piaţa Unirii şi, în fine, cea de-a treia: Şos. Progresului - Str. Dr. C. Istrati - Parcul Carol - Bd. Mărăşeşti. Mai mult, conducătorii auto care se încumetă să tranziteze, de mâine, „fortă reaţa Bucureşti“ trebuie să ştie că vor avea la dispoziţie doar şase intersecţii în care vor putea traversa „culoarul unic“, între Aeroportul „Henri Coandă“ şi Palatul Parlamentului. Acestea sunt: DN 1 - Bd. Aerogării, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff - Arhitect Ion Mincu, Calea Victoriei - Bd. Dacia, Calea Victoriei - Bd. Regina Elisabeta, Calea Victoriei - Podul Naţiunile Unite.