Raiffeisen: exportăm şi credite de retail

Raiffeisen: exportăm şi credite de retail

Acestea reprezintă 35% din totalul împrumuturilor înstrăinate.

Raiffeisen a exportat credite în valoare de 1,2 miliarde de euro, a declarat ieri preşedintele Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen. „Cred că suntem singura bancă care a externalizat şi credite de retail“, a adăugat Van Groningen. Creditele de retail reprezintă circa 35% din totalul creditelor externalizate.

Majoritatea creditelor de retail exportate au fost cele acordate persoanelor fizice, potrivit lui Bogdan Popa, director Control Financiar şi Contabilitate la Raiffeisen. Banca a externalizat atât credite cu garanţii imobiliare contractate de persoanele fizice, dar şi credite de nevoi personale.   Băncile au început să exporte credite după ce Banca Naţională a României a luat măsuri administrative pentru a limita creşterea creditelor acordate pe piaţa autohtonă. Exporturile de credite a început prin toamna anului 2005 către băncile-mame sau către alte instituţii din cadrul grupului financiar din care fac parte. Rambursate tot la Raiffeisen Măsurile administrative ale BNR care au împins băncile să exporte o parte din împrumuturile date în România au fost impunerea de rezerve minime în valoare de 40% pentru resursele atrase în valută, respectiv limitarea la 300% din fondurile proprii a volumului împrumuturilor acordate în alte monede.

Chiar dacă au fost exportate, clienţ ii persoane fizice ai băncii ale căror împrumuturi au fost externalizate nu simt nicio diferenţă. Ratele lunare se plătesc tot la Raiffeisen Bank. Banii nu se opresc însă la Raiffeisen, ci ajung la cel care a cumpărat pachetul de credite în care a fost inclus împrumutul respectiv. Nici pe partea de costuri suportate de client nu apar diferenţe pentru clienţii de retail. În cazul companiilor, externalizarea împrumuturilor aduce dobânzi mai mici. REZULTATE Venituri din comisioane aproape egale cu cele din dobânzi Veniturile nete obţinute anul trecut de Raiffeisen Bank România din comisioane au reprezentat echivalentul a 179,8 milioane de euro, uşor sub cele din dobânzi au însumat echivalentul a 184,5 milioane de euro. La celelalte bănci, veniturile din dobânzi sunt mult mai mari decât cele obţinute din comisioane. În timp ce veniturile din dobânzi au avansat cu peste 27,5%, cele din comisioane au înregistrat o creştere mai mare: cu 37,6%.

Potrivit oficialilor băncii, aproximativ jumătate din veniturile din comisioane au fost generate de tranzacţiile intermediate de bancă pentru clienţii săi. Raiffeisen Bank a înregistrat în 2007 un profit net de 314,5 milioane lei, echivalentul a 94 milioane euro, cu 68,5% mai mare faţă de cel din 2006.

Ne puteți urmări și pe Google News