Premierul irakian, Nuri al-Maliki, a adresat ieri, la Basra, un ultimatum miliţiilor şiite ale liderului radical Moqtada Sadr, cerându-le să depună armele în termen de 72 de ore, relatează agenţia AFP.
Ultimatumul lui Nuri al-Maliki a survenit în cea de-a doua zi de confruntări între rebelii şiiţi din gruparea Armata lui Mehdi şi trupele irakiene şi americane, soldate cu zeci de victime. Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 115 au fost rănite în bastionul rebelilor, Sadr City (nord-estul Bagdadului), iar la Basra numărul morţilor era, ieri, de minimum şapte, potrivit unor surse medicale.
Însuşi premierul irakian supervizează operaţiunile militare din acest oraş, principalul centru petrolier al ţării, situat la aproximativ 550 de kilometri sud de Bagdad. Pe de altă parte, liderul radical şiit Moqtada Sadr a ameninţat că, dacă ofensiva forţelor guvernamentale continuă, va lansa o amplă campanie de protest la nivel naţional. Mişcarea sadristă beneficiază de un important sprijin popular şi, după mai multe manifestaţii şi greve, i-ar putea îndemna pe irakieni la nesupunere civică.