Greva de la Dacia continuă

Greva de la Dacia continuă

Sindicaliştii au respins în această după-amiază noua ofertă salarială făcută de patronatul Dacia, informează The Money Channel.

"Administraţia a făcut o nouă propunere, 130 de lei de la 1 ianuarie şi de la 1 septembrie încă 26 de lei. Răspunsul nostru a fost nu. Greva continuă, negocierile continuă", a declarat viceliderul Sindicatului Autoturisme Dacia, Ion Iordache.

Negocierile de astăzi au avut loc după ce tribunalul Argeş a amânat cu o săptămână judecarea cererii de încetare a grevei la uzina Dacia.

Potrivit sindicaliştilor, la mitingul de mâine, organizat în faţa Casei de Cultură din Mioveni, vor participa aproximativ 6.000 de persoane.

Manifestaţia va fi urmată de alte negocieri.

Citiţi şi "De ce nu cresc salariile la Dacia cu 550 de lei"

(18:53)

Ne puteți urmări și pe Google News