PSD, între Vanghelie şi Oprescu

PSD, între Vanghelie şi Oprescu

În urma întâlnirii de astăzi cu echipa de campanie a PSD, Mircea Geoană a spus că o decizie finală cu privire la desemnarea candidatului pentru Primăria Bucureştiului nu a fost luată încă de conducerea partidului.

Preşedintele PSD şi Miron Mitrea, coordonatorul campaniei pentru alegerile locale, s-au întâlnit astăzi şi cu liderii unor organizaţii judeţene, pentru a stabili viitorii candidaţi.

Geoană precizat că Marian Vanghelie are suportul total al organizaţiei din Bucureşti, însă decizia finală va aparţine Biroului Permanent şi Comitetului Executiv al PSD, procedură stabilită de Statutul partidului.

Geoană a mai afirmat că, în cursul zilei, echipa de campanie va finaliza consultările şi discuţiile preelectorale cu filialele judeţene, urmând ca Miron Mitrea, coordonatorul campaniei pentru alegerile locale, să facă o informare în acest sens în Biroul Permanent de luni.

"Ştiu şi eu, că am trecut prin aceste furci caudine, că este foarte greu să câştigi o campanie dacă nu ai sprijinul organizaţiei. (...) Îmi doresc foarte mult să ajungem la o soluţie echilibrată, în care să beneficiem şi de sprijinul organizaţiei, dar să aducem cât mai multe voturi. Organizaţia îl sprijină unanim pe Marian Vanghelie", a adăugat Geoană, citat de agenţia Mediafax.

Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase şi Victor Ponta se numără printre vocile din PSD care nu agreează candidatura lui Marian Vanghelie la Primăria Capitalei.

Citiţi şi: Văcaroiu îl susţine pe Oprescu

Ne puteți urmări și pe Google News