La Telesport, Cătălin Oprişan avea un avantaj important: intra în emisie imediat după Horia Ivanovici, unul dintre schingiuitorii nemiloşi ai limbii române.
(Ultima confuzie a acestuia din urmă, cea dintre „argou“ şi „jargon“, a fost ilustrată săptămâna trecută, când ziaristul i-a spus lui Cristian Borcea: „Ca să v-o dau aşa, în jargon, v-aţi cam furat-o şi-n etapa asta“.)
Mutat la Realitatea TV, Cătălin Oprişan se vede pus într-o situaţie complicată. El trebuie să deturneze o parte din publicul de pe acelaşi tronson orar al Antenei 3, să toarne un conţinut nou într-o emisiune cu un titlu vechi - legat până nu demult de Andrei Gheorghe - şi să demonstreze că Realitatea TV, un canal de ştiri şi dezbateri, îşi diversifică oferta şi iese pe piaţă cu un produs de factură comică.
E greu să le faci pe toate deodată, chiar şi pentru un histrion de talia lui Oprişan. „Ultima oră“, revista presei care a debutat vinerea trecută, dă deocamdată impresia că realizatorul are în platou un televizor la care se uită pe furiş la Mircea Badea. Pe de o parte ca să-l imite, pe de alta ca să ia în direct măsura celui pe care trebuie să-l învingă în trânta audienţelor. Nu contest inteligenţa, mobilitatea şi capacitatea de-a improviza ale lui Cătălin Oprişan. Însă mă aşteptam ca realizatorul să le găsească o mai bună folosinţă, cu atât mai mult cu cât şi-a vernisat emisiunea printr-un citat din Chamfort: „Cea mai irosită dintre zile este cea în care n-am râs“. Nu mă pot abţine şi adaug că o zi la fel de pierdută este cea în care încerci să râzi, dar nu-ţi vine. O spun nu neapărat la adresa lui Cătălin Oprişan, ci la adresa acelor emisiuni de divertisment de pe Naţional TV, TVRM, Etno TV sau Cosmos TV la care, dacă ai fi condamnat să te uiţi, te-ai ruga să se ia curentul sau să ţi se strice televizorul.
E adevărat, Oprişan funcţionează pe alte coordonate decât Mirela Dobre, vărul Fănel sau alte tristeţi bipede. Asta nu-l împiedică totuşi să se înscrie fără voia lui în logica blestemului lui Arghezi: „Să vrei până la mie, să poţi până la şase“. Distanţa dintre dorinţă şi putirinţă poate fi mare chiar şi în cazul unei emisiuni care vrea să destindă. Fiindcă trebuie să-ţi calculezi foarte atent paşii înaintea saltului în arenă.
Lucru pe care Cătălin Oprişan nu cred că l-a făcut. De ce spun asta? Fiindcă în prestaţia lui nu se simte deloc plierea pe exigenţele unui alt tip de public. Cătălin Oprişan dă impresia că se crede în continuare la Telesport, unde poate fi grobian sau şubred gramatical, fiindcă e urmărit în general de oameni ai stadioanelor. El nu renunţă nici la reţeta facilă pe care a folosit-o maimuţărindu-i pe Neţoiu, Dragomir şi Mircea Sandu, nici la vocabularul de peluză. Iar asta e o greşeală.
Nu spun că la Realitatea TV se uită doar doctoranzii în patristică sau fizică nucleară, ci doar că o emisiune e ca un costum de haine: trebuie să fii atent la croială, la felul cum cade sacoul pe umerii clientului, la linia pantalonilor, la unghiul reverului. Cătălin Oprişan procedează pe dos şi încearcă să adapteze publicul felului său de-a se exprima, de-a persifla şi de-a face umor. Iar rezultatul nu poate fi decât sub aşteptări. Pe lângă asta, când vorbeşti trei sferturi de oră, iar cel mai folosit cuvânt e „caterincă“, decupajul din gândirea lui Chamfort devine inutil. Iar când povesteşti picanterii decoltate despre Ovidiu Iuliu Moldovan înainte ca acesta să fie îngropat, disponibilitatea pentru concesii se transformă în mârlănie. În ceea ce priveşte rostirea textului, Cătălin Oprişan prelungeşte la Realitatea TV tipul de discurs de la Telesport. Ascultându-l, ai impresia că ţi se adresează fie Sucă, fie Sache al lu’ Zăpăcitu din scenetele cu Nea Mărin. Sigur, apărând pentru prima oară la „Ultima oră“, realizatorul are timp să repare, să schimbe şi să ajusteze. Totul e să fie dispus s-o facă. Dacă nu va fi, îşi va asuma riscul de-a coborî în ridicol.
A păţit-o până şi Chamfort, sub a cărui deviză stă noul format al „Ultimei ore“. Închis spre sfârşitul secolului al optsprezecelea, el a încercat de două ori să se sinucidă, dar a reuşit doar să se desfigureze. Cum spuneam, cine nu-şi calculează grijuliu elanul trebuie să fie pregătit pentru pocinoage.