Constanda a executat conturile municipalităţii

Constanda a executat conturile municipalităţii

Omul de afaceri a intrat în posesia celor 17,7 milioane € despăgubiri, în timp ce municipalitatea şi administraţia sectorului 1 se ceartă pe responsabilităţi.

Scandalul „Parcul Bordei“ se lasă cu executări silite. După ani întregi de scandaluri, procese şi hotărâri de consiliu, votate sau respinse sub diferite presiuni, Costel Constanda a executat ieri conturile Primăriei Capitalei pentru a recupera cele aproape 18 milioane de euro, despăgubiri acordate de instanţa de judecată în cazul „Bordei“.

„Nu eu personal am executat conturile primăriei, ci executorul judecătoresc. Suma debitată a fost de peste 17 milioane de euro, atât cât scrie în hotărârea instanţei“, a declarat omul de afaceri, care a recunoscut că poate folosi oricând banii, dar că nu îi va accesa decât după 15 zile. Timp în care se pot elibera certificatele de urbanism necesare schimbului de terenuri dintre Parcul Bordei şi cel din Satul Francez, „parafat“ de consiliu. „În momentul de faţă, Chiliman face un abuz în serviciu erijându-se în jurist, iar pentru aceasta voi face plângere penală“, a spus Constanda, care a ameninţat de săptămâna trecută că va executa conturile municipalităţii dacă primarul sectorului 1 nu respectă termenul de 30 de zile pentru eliberarea lor. „Orice notar putea parafa schimbul de terenuri“

În replică, directorul de comunicare al Primăriei Sectorului 1, Alexandru Ichim, a declarat, pentru Mediafax, că „schimbul de terenuri dintre municipalitate şi omul de afaceri ar fi putut să fie făcut la orice notar din Bucureşti, fără vreun act de la administraţia sectorului 1“. Acesta a mai adăugat că primarul general Adriean Videanu s-a temut să semneze un act ilegal şi încearcă să arunce vina pe Chiliman.

Adriean Videanu a confirmat executarea conturilor primăriei şi a susţinut că, în cazul în care termenul de 15 zile va fi depăşit, iar cele 18 milioane vor fi utilizate de Constanda, va lua măsurile necesare pentru recâştigarea banilor. „Am să mă îndrept împotriva consilierilor şi am să-l chem în instanţă şi pe Chiliman“, a spus Videanu.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 16:15 Acuzaţiile lui Videanu

Într-o conferinţă de presă susţinută în această după-amiază, edilul Capitalei, Adriean Videanu, a acuzat Trezoreria că nu ar fi trebuit să transfere banii din conturile primăriei în cele ale executorului judecătoresc. Aceşti bani, spune primarul, ar fi trebuit opriţi din buzunarele consilierilor municipali.

De cealaltă parte, avocatul omului de afaceri Costel Constanda susţine că banii ar fi ajuns încă din 5 martie în contul executorului judecătoresc al omului de afaceri. Mai mult, dacă aşa ceva s-a întâmplat, ar fi un abuz în serviciu.

"Trezoreria ne-a trimis o adresă să indicăm conturile Consiliului Municipal, am răspuns, conturile sunt buzunarele consilierilor muncipali. În urma discuţiilor, Direcţia juridică a reuşit să convingă Ministerul Finanţelor şi Trezoreria să poată reveni la decizia luată iniţial", a declarat Adriean Videanu.

Întrebat cum comentează declaraţiile liberalului Andrei Chiliman, potrivit cărora schimbul de terenuri între omul de afaceri Costel Constanda şi CGMB este "un schimb ilegal", făcut în cârdăşie, Adriean Videanu a declarat: "Domnul Chiliman este un politician obosit şi, din păcate, face afirmaţii fără niciun fel. Rugaţi-l să probeze toate aceste afirmaţii".

Ministrul Finanţelor Varujan Vosganian a precizat aseară că a oprit transferarea celor aproximativ 18 milioane de euro din conturile Primăriei Capitalei în cele ale executorului judecătoresc. Pe de altă parte, avocatul omului de afaceri Costel Constanda susţine că banii sunt în conturile executorului încă din data de 5 martie.

"Nu vreau să cred că ministrul Finanţelor a făcut o astfel de imixtiune în activităţile de plată atunci lucrurile sunt extrem de grave şi clientul meu va lua toate măsurile în sensul de bancă naţională pentru cec-ul unde s-a consumat de fapt suma", a spus Traian Briciu.

În acelaşi timp, Videanu îl acuză pe edilul sectorului 1 că a refuzat să elibereze certificatul de urbanism necesar schimbului de terenuri dintre Primăria Capitalei şi Costel Constanda. Andrei Chiliman spune însă că avizul său nu era necesar pentru ca schimbul de terenuri să se facă.

"Domnul Videanu a minţit cu neruşinare la televiziune pentru că am legea de partea mea. Pentru un schimb de terenuri nu este nevoie de certificat de urbanism", a declarat la rândul său Andrei Chiliman. (Roxana Dumitru)

Ne puteți urmări și pe Google News