La târgul de locuri de muncă organizat ieri, studenţii s-au interesat de posturile bine plătite şi care le oferă posibilitatea să avanseze repede.
Sute de tineri au fost ieri la târgul de joburi HR@Multinational organizat la Academia de Studii Economice din Bucureşti de Asociaţia Tinerilor Economişti din România. La eveniment au fost prezente 30 de companii, care au scos la concurs peste 850 de joburi din domenii precum retail, bancar, resurse umane, consultanţă, financiar şi vânzări. Real Hipermarket, Accenture, Sincron, Deloitte, HP, BRD, Hipermarket Auchan, Praktiker, Carrefour, AIG Life sunt doar câteva dintre firmele participante.
Studenţii visează să fie manageri
Foarte mulţi dintre studenţii în ani terminali au fost încântaţi de posturile de manager de raion al companiei Carrefour. Candidatul ideal pentru acest job trebuie să aibă studii superioare, să fie serios, dinamic, creativ, cu putere de adaptare mare şi să ştie să lucreze la calculator. Tinerii spun că este un post care „dă bine“, pentru că îţi oferă posibilitatea să avansezi repede şi, au aflat ei, este destul de bine plătit. „Mi-am depus CV-ul pentru acest post şi sper să-l obţin. De ce mă încântă? Păi, dacă o să-l obţin, o să fiu manager la doar 22 de ani. Şi am înţeles că se câştigă cel puţin 1.200 de lei! Eu zic că este excelent pentru început“, motivează Mihai Stănescu, student în anul IV la Marketing. Tinerii economişti au fost extrem de interesaţi şi de posturile de contabil junior, scoase la concurs de firma Praktiker. Ca să obţii această slujbă trebuie să ai studii superioare economice, abilităţi de organizare şi comunicare, cunoştinţe de PC şi să ştii bine engleza. „Sunt student în anul III la Contabilitate, şi vreau să lucrez în domeniul în care mă pregă tesc. Cred că, pentru a avea şanse să-ţi faci o carieră de renume, este important să-ţi găseşti un loc de muncă încă din timpul facultăţii. În plus, un post de acest gen este extrem de bine plătit“, îşi explică alegerea Andrei Popa.
Confidenţialitatea lefurilor supără candidaţii
Studenţii s-au declarat, în mare măsură, mulţumiţi de oferta de la târg, mai ales că pentru multe joburi nu este necesară experienţa şi mai poţi să şi «creşti» rapid pe scara ierarhică. Ei au fost însă dezamăgiţi de faptul că cele mai multe companii fie ofereau lefuri «dezarmante », fie refuzau, pur şi simplu, să discute despre pachetele salariale. „Este adevărat că, faţă de anul trecut, am reuşit să găsesc şi joburi de care sunt interesată. Dar salariile sunt mult prea mici. Cu 1.000 de lei, ţinând cont că stau cu chirie, nu pot nici măcar să trăiesc de pe o zi pe alta“, spune Anca T., studentă în anul III la Contabilitate şi informatică de gestiune. Cât despre subiectul considerat „tabu“ de multe firme, cel al lefurilor, tânăra apreciază: „Nu este deloc corect. Este ca şi cum noi, candidaţii, am arăta CV-urile abia după angajare“.
INTERES
Fără experienţă
Anca Dudescu (22 de ani) din Ploieşti, studentă în anul IV la Contabilitate şi informatică de gestiune, s-a bucurat că firmele au avut oferte şi pentru cei fără experienţă. Ea s-a interesat de un post de contabilă.
PREOCUPARE
Dorinţe de avansare
Ioana Nicoară (22 de ani) din Constanţa, studentă în anul IV la Administrarea afacerilor, a venit la târg în căutarea unui post „bun“. Asta înseamnă, spune ea, „un job cu şanse concrete de avansare“.