Osetia de Sud, regiune separatistă pro-rusă din Georgia, cere Rusiei, Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Uniunii Europene să-i recunoască independenţa, au anunţat agenţiile de presă din Rusia, citate de AFP.
Apelul a fost validat printr-un vot în Parlamentul Osetiei de Sud, care şi-a declarat unilateral independenţa în anii 90. Ca şi alte regiuni separatiste, Osetia de Sud s-a inspirat din modelul Kosovo, care s-a despins de Serbia pe 17 februarie. Evenimentul le-a oferit un precedent separatiştilor din diferite regiuni ale lumii.
La sfârşitul săptămânii trecute, şi Transnistria, regiune separatistă a Republicii Moldova, a solicitat comunităţii internaţionale să-i recunoască independenţa pe care, de facto, o are de 18 ani.
(13:05)
Recomandările noastre