Amenda pentru lipsa rovinietei, înjumătăţită

Amenda pentru lipsa rovinietei, înjumătăţită

Senatorii au decis în cursul acestei dimineţi ca valoarea amenzii pentru neplata rovinietei să fie redusă cu 50 la sută.

Astfel, conducătorii auto care vor fi descoperiţi că nu au achitat taxa nu vor mai plăti 1.000 de lei, valoarea maximă de acum, ci 500 de lei.

De asemenea, potrivit propunerii legislative, se elimină posibilitatea de a plăti pe loc amenzile pentru lipsa rovinietei, contravenientul având posibilitatea de achita în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului verbal, jumătate din minimul amenzii.

Legea mai arată că sunt exceptate de la plata rovinietei vehiculele aparţinând MAp, MIRA, ambulanţei, serviciilor de urgenţă.             Proiectul mai susţine că trebuie să se achite rovinieta pentru vehiculele istorice, cele deţinute de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, cele utilizate în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza administrativ-teritorială a localităţii.

De asemenea, se va plăti rovinieta pentru maşinile şi utilajele agricole, cu excepţia tractoarelor rutiere.

Ne puteți urmări și pe Google News