„Cel mai bun conducător / Pentru dragul nost’ popor“

„Cel mai bun conducător / Pentru dragul nost’ popor“

Ion Iliescu a împlinit ieri 78 de ani.

„Mă simt bine, sunt sănătos şi în formă. Se vede treaba că am o genă bună. Şi apoi e şi antrenamentul vieţii“, i-a asigurat el pe jurnaliştii strânşi la biroul senatorial din strada Atena, nr. 11. Ca de obicei a sărbătorit cu uşile deschise pentru toţi cei care au vrut să-i aducă un omagiu. Iar omagiile nu au lipsit. „Dragul nostru preşedinte/ Om cinstit, cu multă minte/Ai fost şi veţi fi/Cât pe lume vom trăi/Cel mai bun conducător/Pentru dragul nost’ popor“.

Aşa a sunat o urătură din partea unei admiratoare de 83 de ani, care şi-a acompaniat versurile cu acorduri de muzicuţă. O altă doamnă în vârstă l-a abordat cu ironie amară: „Sunt un produs expirat şi am venit la un alt produs expirat“, aluzie la eticheta pe care i-a pus-o Vasile Dâncu fostului preşedinte. Aceasta i-a urat multă sănătate şi a explicat că îl cunoaşte „din 55“. „Când eraţi tânăr eraţi un bărbat tare frumos. Acum sunteţi un bărbat apetisant“, l-a flatat doamna „expirată“. Geoană: „Bunicul meu a murit de plictiseală“

Printre admiratorii fanatici s-au amestecat colegii de partid. Titus Corlăţean şi Cristian Diaconescu au venit cu buchete de trandafiri roşii. Mircea Geoană ia dăruit un volum scris de un fost şef al CIA, George Tennet, intitulat „În mijlocul furtunii“. „Cred că de vreo 40 de ani vă aflaţi în mod constant în centrul furtunii“, a tălmăcit Geoană sensul cadoului. Preşedintele PSD i-a urat lui Iliescu „multă sănătate, putere de muncă, ascuţime a minţii şi, dacă se poate, mai temperat... pe partea cealaltă“. „Din contră“, i-a replicat Iliescu zâmbind cu subînţeles. Apoi Geoană a mărturisit că se vede la 78 de ani „tot cu un cod genetic bun“: „Bunicul meu a murit la 94 de ani de plictiseală. Nu mai mergea Craiova (n.r. - echipa de fotbal) bine (...)“. Un Buddha de la Năstase

Adrian Năstase a intrat imediat după preşedintele PSD şi i-a dăruit o statuetă din bronz reprezentându- l pe Buddha. „O recunoaştere a înţelepciunii domnului Iliescu“, a comentat Năstase. Cadoul lui Marian Vanghelie, însoţit de 20-30 de militanţi ai PSD Bucureşti, a fost „puterea organizaţiei“. Jovial, Iliescu a strâns mână după mână şi s-a lăsat sărutat de admiratori într-un maraton care a durat aproape trei ore. PETRECEREA CONTINUĂ

Nina Iliescu, aniversată astăzi

Prins cu primirea oaspeţilor, Ion Iliescu nu a mai apucat să ajungă la şedinţa conducerii centrale a PSD, deşi întrunirea a început cu o oră întârziere. A ajuns însă, după-amiază, la parlament unde era aşteptat de admiratorii săi cei mai fideli: senatorii PSD - toţi oamenii preşedintelui. Ei l-au întâmpinat cu aplauze şi tort ornat cu trandafiri din zahăr. Pentru Ion Iliescu, petrecerea continuă şi azi, când este aniversarea soţiei sale, Nina. Liderii PSD au mai avut o aniversare în partid. Marius Lazăr, consilierul lui Mircea Geoană, a împlinit tot ieri 39 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News