Lanny J. Davis, fost consilier al preşedintelui Bill Clinton, povesteşte despre campania electorală din SUA, în care este implicat ca prieten şi suporter al lui Hillary Clinton. El a venit în România pentru controversatul proiect Cathedral Plaza.

Lanny Davis este partener al firmei americane de avocatură Orrick, Herrington& Sutcliffe, fost consilier special al preşedintelui Bill Clinton şi membru al comitetului pentru libertăţi şi drepturi civile din cadrul programului antiterorist al preşedintelui George W. Bush.

Lanny Davis s-a aflat în urmă cu două săptămâni în România ca reprezentant legal al Millenium Building Company care construieş te proiectul Cathedral Plaza căruia i se opune arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu. Ioan Robu a contestat siguranţa proiectului şi a cerut public şi în justiţie oprirea construcţiei. Davis a acordat un interviu în exclusivitate EVZ, în care vorbeşte despre originile controversei cu monseniorul Robu şi despre campania electorală din SUA în care este implicat ca prieten şi ca suporter al lui Hillary Clinton.

Consilierul american a făcut politică timp de 30 de ani la nivel local, statal şi naţional în cadrul Partidului Democrat. În prezent este consultant pe probleme de management al crizelor al unor corporaţii şi firme care au contracte guvernamentale. A scris câteva cărţi foarte dezbătute în SUA care povestesc experienţa sa în politică: „Spune adevărul. Note despre educaţia mea la Casa Albă“ şi „Scandalul: cum a distrus politica de tip «te-am prins» America“.

ÎN DOUĂ ADMINISTRAŢII

Lanny Davis, cooptat şi de preşedintele George W. Bush în comitetul pentru libertăţi şi drepturi civile, crede că actualele alegeri din SUA vor face istorie

M.M.: Mai faceţi politică? Am patru copii şi cinci nepoţi, copilul meu cel mai mic are 3 ani, nu mai fac politică. Dar sunt un prieten foarte apropiat, încă din timpul facultăţii de Drept, de foarte mulţi ani, cu Hillary Rodham Clinton. Şi o ajut, neoficial, ca un prieten. Îi dau sfaturi, când câştigă o felicit şi când pierde o îmbărbătez. Ultimul mesaj pe care i l-am trimis, când a pierdut, a fost „nu uita că ai o fată minunată, o viaţă minunată şi eşti senator de New York. Când am întâlnit-o prima oară, eram cu doi ani mai mare decât ea, şi i-am spus „într-o zi o să fii preşedintele Statelor Unite ale Americii“.

M.M.: Se va întâmpla asta? Senatorul Obama este un om foarte atrăgător. Ea nu se poate face mai tânără şi nici nu se poate transforma într-un bărbat. Cred că e foarte strânsă lupta. Oamenii o respectă, dar senatorul Obama este o figură nouă. Senatoarea Clinton este respectată în toată lumea, nu numai pentru că este o femeie bună - şi e important că e o femeie, n-am avut niciodată un preşedinte femeie -, dar a fost în timp ce era primă-doamnă în 88 ţări, în lumea a treia, în Europa. Este cunoscută ca o persoană căreia îi pasă. Seth, fiul meu cel mai mare de 37 de ani, un star de televiziune, prezentatorul ştirilor sportive la CBS, votează cu Obama. Vom face istorie cu aceste alegeri.

I.L.: De ce americanii preferă o persoană nouă uneia experimentate. Le preferă pe amândouă, experienţă şi noutate. Americanii vor schimbare. Poate că senatoarea Clinton şi senatorul Obama vor conduce împreună SUA, ca preşedinte şi ca vicepreşedinte.

I.L.: Mai este posibil după conflictele din campania pentru nominalizare? Dacă eu pot să fac pace cu arhiepiscopul Robu....

I.L.: Preşedintele nostru a plâns în campania electorală. Această exprimare a emoţiilor i-a adus o mare simpatie. Hillary Clinton a câştigat sau a pierdut prin faptul că şi-a exprimat emoţiile, ca femeie? Îl admir pe preşedintele dv. pentru că şi-a exprimat emoţiile. Unii bărbaţi cred că a-ţi exprima emoţiile este slăbiciune, o opinie nefericită. Femeile înţeleg faptul că emoţiile sunt ceva bun, de aceea femeile sunt superioare. Dar există un standard dublu. Când o femeie îşi exprimă emoţiile este acuzată că e slabă, când arată putere şi inteligenţă, bărbaţii se simt ameninţ aţi. Nu este o problemă a femeilor, e o problemă a bărbaţilor. Sfatul meu pentru doamna Clinton, cu tot respectul şi pentru preşedintele dv., este să fie ea însăşi şi să nu-şi facă griji pentru reacţiile celorlalţi. Când doamnei Clinton au început să-i curgă lacrimile pe obraji în New Hampshire, nu eram cu ea, dar eram în New Hampshire. A doua zi dimineaţă îmi beam cafeaua, eram sigur că vom pierde şi mă simţeam trist. Dar oamenii din cafenea care mă văzuseră cu senatorul Clinton la televizor, multe femei, dar şi câţiva bărbaţi, au venit la mine, mau felicitat şi mi-au spus: „Votez pentru doamna Clinton“. Îi văzuseră emoţiile ieşind afară.

I.L.: Credeţi că politicienii greşesc atunci când îşi calculează fiecare gest pe baza unor studii sociologice foarte precise, care arată la ce reacţionează oamenii şi la ce nu? În America, cuvântul-cheie este autenticitatea, sinceritatea. Oamenii vor ca politicienii să fie ei înşişi, să nu calculeze tot timpul fiecare gest. Sondajele sunt suprafolosite de către politicieni.

POLITICA SCANDALULUI

„Când politicienii încep să arunce cu gunoaie unul în altul“

I.L.: „New York Times“ relata recent despre o aventură extraconjugală a favoritului republicanilor John McCain cu o lobbyistă, Vicki Iseman. Ce l-aţi sfătui să facă? I-aş spune senatorului McCain ceea ce le-am spus şi preşedintelui Bill Clinton şi tuturor celor pentru care am lucrat, să spună adevărul. Senatorul McCain a spus adevărul, şi incidentul din „New York Times“ este încheiat. Nu-l sprijin pe senatorul McCain, o susţin pe doamna Clinton sau pe senatorul Obama dacă va câştiga nominalizarea. Acea poveste din „New York Times“ era dezamăgitoare pentru NYT, fără fapte, doar zvonuri. Implica o femeie frumoasă, o femeie de onoare, profesionistă, căreia i s-a făcut rău până la sfârşitul vieţii. Dacă ar fi fost un bărbat sau o femeie neatră gătoare, n-ar fi fost nimic, pentru că povestea este falsă. Când i-am cerut ajutorul senatorului în calitate de lobbyist împreună cu doamna Iseman, a spus „nu“. Dar NYT nu a fost interesat.

I.L.: Ce vor crede oamenii, zvonul sau adevărul? Aş vrea ca publicul american să fie influenţat de puterea adevă rului şi nu de aceste minciuni. Aţi citit în ziar că mulţi oameni nu au crezut povestea. Au reac- ţionat la acest incident cu simpatie pentru senatorul McCain. De unde ştiu că am dreptate? Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu preşedintele Clinton. Unii spun că sunt naiv. Am răspuns postului Antena 3 la o întrebare despre Bill Clinton şi Monica Lewinski şi am spus că ceea ce se întâmplă în viaţa privată rămâne între soţie şi soţ, în familia lui.

M.M.: Era vorba despre pre- şedintele SUA. La noi există o decizie a justiţiei care spune că via- ţa privată a preşedintelui poate fi de interes public. E opinia mea, tocmai pentru că am fost un prieten apropiat al familiei Clinton şi am văzut prin ce au trecut.

M.M.: Într-o discuţie purtată într-o maşină cu soţia lui, preşedintele României a fost înregistrat pe telefonul unei jurnaliste pe care tocmai îl confiscase spunându-i acesteia „ţigancă împuţită“. Curtea de Apel a decis că preşedintele a făcut remarce rasiste, chiar dacă erau într-un mediu privat. Sunt de acord cu decizia Curţii de Apel. Preşedintele Clinton a recunoscut că a făcut o mare greşeală şi şi-a cerut iertare.

I.L.: Aţi scris o carte despre politica de tip „te-am prins“ (gotcha politics). În România se practică în fiecare zi. Povestea pe care mi-aţi spus-o cu preşedintele dv. este politica de tip „te-am prins“. În loc de problemele de care oamenii sunt preocupaţi, în America sau în România, educaţie, locuinţe, locuri de muncă, li se oferă scandaluri „te-am prins“. Când politicienii încep să arunce cu gunoaie unul în altul, oamenii obişnuiţi sunt dezgustaţi. Se satură de politicieni.

I.L.: Oamenii urmăresc aceste scandaluri cu plăcere, mai ales în campaniile electorale. Oamenii au două părţi ale minţii: o parte amatoare de scandaluri şi o parte serioasă. Părţii cu scandaluri îi place divertismentul, aceasta este natura umană. Dar vrem ca oamenii din politică să nu mai apeleze acea parte din creier amatoare de scandaluri. Senatorii Clinton şi Obama spun că politica nu mai trebuie să facă apel la instincte, ci să ridice oamenii.

I.L.: Dar şi ei apelează la scandalurile de tip „te-am prins“. E foarte greu să rezişti. Dar cartea mea este un mesaj către politicieni să reziste tentaţiei.

ADMINISTRAŢIA BUSH

Securitate vs drepturi civile

I.L.: Aţi lucrat şi pentru administraţia Clinton, şi pentru administraţia Bush. Care a fost diferenţa? Preşedintele Bush mi-a fost coleg la colegiu. Eram prieteni, mergeam la petreceri, ne întâlneam cu fete. Preşedintele Bush mi-a propus să lucrez în comitetul pentru libertăţi şi drepturi civile, înfiinţat în cadrul programului antiterorist.

I.L.: Şi aţi reuşit să protejaţ i libertăţile şi drepturile civile? Nu ştiu dacă am reuşit, dar am înţeles echilibrul între securitate şi drepturile civile. Căutând al-Qaida şi utilizând tehnologia pentru a putea preveni pe viitor atentate, este foarte dificil să găseşti echilibrul.

M.M.: Credeţi că aţi găsit acel echilibru între protejarea drepturilor civile şi tehnicile de interogare a teroriştilor? Unul dintre motivele pentru care îl admir pe senatorul McCain este poziţia sa împotriva torturii, deşi e militar, conservator şi republican. Ştie că atunci când permiţi tortura într-un loc, o să-i afecteze pe propriii tăi oameni care sunt undeva în captivitate.

SCANDALUL CATEDRALEI

„Am investit milioane de dolari pe baza faptului că am avut încredere în guvern“

Mircea Marian: Ce vă aduce în România? Lanny Davis: Millenium Plaza. Am studiat patru luni acest proiect: dacă este legal potrivit legilor româneşti, dacă este sigur şi dacă este adecvat zonei istoricoculturale în care se află. După ce-am văzut cele 20 de aprobări oficiale eliberate în ultimii nouă ani şi opiniile scrise ale arhiepiscopului romano-catolic Ioan Robu am fost atât de şocaţi de concluzii încât am hotărât să ne adresăm Uniunii Europene. Am urmat toate regulile şi am făcut tot ceea ce ni s-a cerut. Toate instituţ iile publice au spus da, unele dintre ele de două ori, dar nu ni se permite să finalizăm clădirea.

Ioana Lupea: Cine nu vă permite? Cu tot respectul, numele lui este arhiepiscopul Ioan Robu. A obţinut un ordin temporar de suspendare a construcţiei din partea unui tribunal care a decis că aprobarea trebuia dată de Consiliul General al Capitalei, nu de primar. Deşi primarul, Consiliul General şi legea spun că trebuie să avem aprobarea de la primar. Cine este responsabil pentru această eroare? Nu putem fi noi, din moment ce am urmat instrucţiunile.

M.M.: Nu credeţi că o clădire cu 20 de etaje va acoperi catedrala? Ministerul Culturii şi comisia de urbanism din Bucureşti, 34 de oameni, au studiat această problemă pe care o ridicaţi şi au zis da. Vecinii au spus şi ei da. Primarul a spus da. Arhiepiscopul a spus şi el da în 1999, după ce, împreună cu consilierul său, un urbanist recunoscut profesorul Cişmigiu, am reviziuit planurile, am mutat clădirea în lateral şi am deschis în faţa catedralei o piaţă cu fântâni. Toată lumea a spus da. Ne-am bazat pe toată această lume.

M.M.: Domnul Robu a spus „nu“. Domnul Robu a spus: „Silueta clădirii care va putea fi percepută din diverse puncte ale oraşului va marca prezenţa pieţei şi a catedralei într-o simbioză fericită“. Doi ani mai târziu îşi reiterează acordul, „dar“, spune arhiepiscopul, vreau două etaje pentru mine şi pentru biserică, gratuit, pentru totdeauna. Când am arătat această hârtie unor oficiali din Bucureşti de la cel mai înalt nivel au fost şocaţi că a cerut asta în scris“. Pentru toată viaţa clădirii aceste două etaje costă în jur de 10 milioane de euro. Am dedicat deja primul etaj publicului, familiilor. Monseniorul a dorit să fie proprietarul acestui prim etaj şi să facă acolo magazine. A mai cerut 10 locuri de parcare, un lift privat de la catedrală în clădirea de birouri, un coridor de la catedrală în clădire. Vom spune această poveste la Bruxelles. Am deschis şi în Statele Unite un proces împotriva unui om care l-a indus în eroare pe arhiepiscop, Senatul României şi Parlamentul European, inginerul Emanuel Necula. Acest mincinos, un american de origine română care a lucrat pentru noi şi pe care l-am concediat în 2004 pentru performanţ e profesionale îndoielnice, a susţinut în mod răuvoitor că această clădire e nesigură.

I.L.: Cum a răspuns constructorul solicitărilor monseniorului Robu? „Nu“ pentru tot ceea ce solicitaţi, dar haideţi să găsim o soluţie. Vă dăm un etaj cu o chirie simbolică de 100 de dolari pe lună, practic nicio chirie, pentru 5 ani. La îngrijorarea privind daunele pe care le-ar produce catedralei construcţia i-am răspus că vom plăti despăgubiri de 100% pentru cea mai mică crăpătură. Fără niciun avertisment, după o lună, a transmis o scrisoare tuturor instituţ iilor, spunând „m-am răzgândit“. Suntem gata să răspundem îngrijorărilor arhiepiscopului, un om onorabil, un lider religios important şi vecinul nostru, să ne întâlnim cu el.

I.L.: Aţi mai avut vreo întâlnire? Am solicitat în mod repetat întâlniri. Am fost la Vatican, am fost la preşedintele Parlamentului European Hans-Gert Pöttering, am fost la prietenii dânsului. Eu, personal, am fost la ambasadorul SUA la Vatican introdus de cardinalul din Washintong DC, care mă cunoştea datorită muncii mele pentru Bill Clinton. L-am vizitat la Washington, i-am arătat aceste hârtii şi i-am spus „excelenţă, vă rog, am lucrat pentru preşedintele Statelor Unite ale Americii, spuneţi-i arhiepiscopului Robu, pe care-l onorez şi respect, că vreau să vorbesc cu el. Fără niciun angajament, doar să-l întâlnesc“. Ambasadorul mi-a spus: „Domnule Davis, team văzut la televizor apărându-l pe preşedintele Clinton, păreţi un om bun, dar nu pot să-l conving pe arhiepiscopul Robu“.

I.L.: Problema este un litigiu între un investitor privat şi o biserică. Ce veţi spune UE? Niciun investitor nu va mai veni în România dacă nu se poate baza pe deciziile guvernului, ale instituţiilor sau ale justiţiei astfel încât proprietatea privată să fie garantată. Comunitatea europeană se uită foarte atent dacă România respectă statul de drept şi proprietatea privată. Am investit milioane de dolari pe baza faptului că am avut încredere în guvern.

LOBBY ÎMPOTRIVA MILLENIUM PLAZA

„Arhiepiscopul i-a sponsorizat lui Vadim Tudor o vizită la Vatican“

M.M.: Dacă acum monseniorul v-ar cere din nou cele două etaje le-aţi da? Am muncit mult la cele 10 etaje, iar primul etaj trebuie să fie destinat publicului. Dar am colabora cu el să-şi poată permite să aibă un birou în această clădire. Am da bani către o fundaţie de caritate prin care să-i ajute pe oamenii în nevoie. Într-o scrisoare pe care i-am adresat-o ne-am oferit să contribuim cu bani către biserică şi către comunitatea din jurul bisericii pentru a înfrumuseţa zona, multe clădiri fiind nelocuite sau aflate într-o stare deplorabilă. Pentru un dialog trebuie însă doi oameni.

I.L.: Credeţi că după ce vor ieşi la iveală detaliile negocierii, va mai accepta dialogul? Am încercat de mai mult de un an să obţinem această întânire cu dânsul. El deja s-a adresat publicului, a recunoscut că a cerut aceste birouri. Nu critic deloc această dorinţă, singura noastră preocupare este că nu vrea să vorbească cu noi.

M.M.: Şi în SUA un tribunal te-ar putea împiedica să-ţi dezvolţi proprietatea dacă afectezi mediul înconjurător. Autorităţile, guvernul au spus „da“ acestei construcţii. Un tribunal poate spune „guvernul a greşit“. Tribunalului care a decis suspendarea construcţiei nu i s-a solicitat să decidă dacă această clădire este sigură sau nu. O comisie a Senatului României, condusă de Vadim Tudor, un cunos cut negaţionist al Holocaustului, s-a opus proiectului, l-a invitat pe domnul Necula, i-a luat o declaraţ ie, dar companiei Millenium nu i s-a permis să răspundă. Şi a dat o rezoluţie condamnând această clădire şi cerând guvernului să exproprieze o proprietate privată, violând Constituţia UE şi drepturile omului.

M.M.: O decizie a Senatului nu are efecte juridice. Arhiepiscopul Robu i-a transmis Papei rezoluţia spunând că Senatul României a condamnat construcţia. I-a sponsorizat lui Vadim Tudor o vizită la Vatican, acolo unde a primit de la Papă personal o medalie. L-a convins pe Papă că această construcţie nu este sigură, astfel că Papa a dat un comunicat de presă, aşa cum a făcut şi preşedintele PE Pöttering. Nu are efecte juridice, dar are efecte majore mediatice şi politice.