Cezar Ion, directorul de producţie editorială, acuză câteva programe din TVR, printre care şi „De la Est la Vest“, că nu au respectat procedurile.
Emisiunea lui Bogdan Chirieac, dar şi alte titluri din grila de primăvară a TVR 1 au intrat în programe fără a se respecta procedura de selecţie, spune într-o avertizare publică Cezar Ion, directorul Direcţiei de producţie editorială din Televiziunea Publică. Şase emisiuni sunt invocate în document de către Cezar Ion: „De la Est la Vest“ (Bogdan Chirieac), „Trezirea la apel“, „Hai să bucătărim“, „Ecran’n Ecran“, „Ultra News“ şi „Green Report“. Reguli nerespectate Demersul lui Cezar Ion a fost făcut în conformitate cu Legea avertizorului public. Actul normativ spune că „avertizare în interes public înseamnă sesizarea făcută cu bună-credinţă cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii economicităţii şi transparenţei“.
„Doamna director Dana Deac a luat în mod abuziv şi unilateral o serie de hotărâri referitoare la programe TV prezente şi viitoare, fără a respecta procedurile interne, care menţionează că deciziile referitoare la selectarea atât a programelor de televiziune care urmează să fie scoase din grilă, cât şi a celor care vor intra trebuie să aparţină unei comisii, şi nu unei persoane, iar acest lucru trebuie făcut în mod transparent, pentru a se elimina orice suspiciune referitoare la posibile acte de corupţie, dat fiind faptul că bugetul TVR 1 este constituit din bani publici“, afirmă Cezar Ion în document.
Avertizarea spune că în comisie ar trebui să fie şeful TVR, dar şi alţi directori din instituţie, inclusiv cel de la producţie editorială, Cezar Ion.
Până la închiderea ediţiei, Dana Deac, directorul TVR 1, nu a putut fi contactată. Sassu: „Va fi convocat un Comitet Director“ Alexandru Sassu spune că avertizarea lui Cezar Ion va fi discutată într-o şedinţă a Comitetului Director.
În ceea ce priveşte emisiunea „De la Est la Vest“, Sassu nu vede un conflict de interese în dubla ipostază a lui Bogdan Chirieac: de ziarist şi de om de afaceri având relaţii cu statul. „Nu există niciun regulament intern sau vreo prevedere legală care să stabilească vreo incompatibilitate între statutul de colaborator al TVR şi cel de om de afaceri. Cred că nici nu ar fi primul ziarist care este şi om de afaceri, şi care are o colaborare cu TVR“, a declarat preşedintele TVR.
Bogdan Chirieac a spus, ieri, că propunerea de a realiza o emisiune la TVR a venit de la conducerea instituţiei. „Nu l-am sunat pe Bogdan Chirieac“, a spus preşedintele TVR, Alexandru Sassu.