EVZ a studiat o serie de hotărâri ale Consiliului de Miniştri din România comunistă, declasificate luna aceasta, după mai bine de patru decenii de mister.

Guvernul României a declasificat, prin HG nr. 130/6 februarie 2008, o serie de hotărâri ale Consiliului de Miniştri, adoptate în perioada 1957-1965. EVZ vă prezintă, în serial, câteva dintre cele mai interesante decizii cuprinse în aceste acte normative.

Prima surpriză: în 1957, comuniştii au sporit numărul miliţienilor din mediul rural, dar au întâmpinat dificultăţi serioase cu animalele de pază.

Hotărârea Consiliului de Miniştri (HCM) nr. 1834/1957 privind suplimentarea schemei de organizare a Ministerului Afacerilor Interne ridica două probleme majore în epocă: penuria de miliţieni din mediul rural şi imposibilitatea de a îngriji câinii „angajaţi“ la „Interne“. Până în 1956, în România nu funcţionase decât un singur cabinet veterinar care să aibă grijă de „câinii-miliţieni“, la Sibiu.

Mureau caii când voiau câinii

Noiembrie 1957. În mai puţin de jumătate de an, trupele ruseşti, staţionate în România din 1944, aveau să părăsească ţara. Contactele la nivel înalt privind o strategie de retragere a acestora începuseră din 1955. Regimul de la Bucureşti nu-şi putea permite însă o slăbire a „şurubului“, aşa că s-au luat măsuri serioase de suplimentare a numărului de miliţieni, decizii ţinute la „secret“ peste 50 de ani.

Situaţia „organelor“ de la Ministerul Afacerilor Interne era departe de a fi mulţumitoare. Drept dovadă, 1.018 comune de pe teritoriul Republicii Populare România nu aveau decât un singur miliţian.

Referatele întocmite înaintea adoptării HCM nr. 1.834 conturau o realitate grea pentru sistemul condus de Gheorghiu-Dej: „În ultimele luni au crescut alarmant acţiunile organizate de diferitele elemente duşmănoase orânduirii socialiste“. Cadrele miliţiei au sporit cu 599 de ofiţeri şi 1.912 sergenţi reangajaţi. Mai greu a fost pentru cei peste 1.000 de câini-miliţieni şi cei 800 de cai aparţinând de MAI. Caii sufereau cel mai mult. Cabinete veterinare nu erau. În plus, legal, câinii aveau prioritate la doctor.

„REVELAŢIE“

Contraamiralul legionar

HCM nr. 481/ 1959 este un exemplu de epurare a armatei de vechile elemente.

Contraamiralul Nicolae Gheorghe Mihail, fostul comandant al Forţelor Maritime Militare, avea să fie retrogradat la gradul de sergent-major (grad pe care îl avea înainte de a fi chemat în cadrele active ale Forţelor Armate) şi trecut în rezervă.

Ce i se imputa? În perioada 1940-1941 (aşadar, în urmă cu 18 ani faţă de data HCM!), în timp ce era ambarcat pe distrugătorul „Mărăşti“, contraamiralul a fost membru activ al mişcării legionare, plătind cotizaţii, difuzând broşuri, luând parte la şedinţele cuibului legionar.

Mai mult, Mihail era acuzat că a participat la acţiuni propagandistice desfăşurate la sate, unde ţinea discursuri legionare. Mihail ar fi intonat imnuri legionare chiar pe „Mărăşti“!

DUBIOS

Şeful lagărului de la Târgu-Jiu, răsplătit

Istoricii au fost de părere că secta comuniştilor din România (una absolut marginală până după al Doilea Război Mondial) a fost protejată practic de stat. PCR fiind scos în afara legii în 1924, marxistleniniş tii au petrecut războiul mai mult prin puşcărie. Condiţ iile de aici, oricât de rele, ofereau incomparabil mai multe şanse de supravieţuire decât prezenţa în prima linie a frontului. Mai ales că o Hotărâre a Consiliului de Miniştri din 1957 repune în dezbatere „chinurile“ îndurate de „tovarăşi“ după gratii. Concret, HCM 1052/ 1957 oferea o pensie specială pentru Leoveanu Ana Julieta. Respectiva era văduva colonelului Leoveanu G. Şerban, care „în timpul războiului, în calitate de comandant al lagărului de deţinuţi politici şi antifascişti din Tg.-Jiu, a sprijinit şi îmbunătăţit viaţa deţinu- ţilor“. Leoveanu a avut o pensie specială de 900 de lei lunar (pe care a primit-o până în aprilie 1957, când a decedat). Comuniştii au avut grijă de vă- duva tovarăşului Leoveanu, oferindu-i, în calitate de moştenitoare, o pensie specială de 700 de lei (salariul mediu net în România anului 1957 era de 619 lei). Prin lagărul de la Târgu-Jiu au trecut şi Gheorghe Gheorghiu- Dej, şi Nicolae Ceauşescu. DISTRACŢII „Ciocârlia“, gratis

HCM nr. 1383/1959 trasa însărcinări noi pentru ansamblul de cântece şi dansuri „Ciocârlia“ al Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, „Ciocârlia“ avea obligaţia de a se prezenta în unele spectacole gratuite pentru militarii în termen şi elevii şcolilor militare, precum şi pentru populaţia civilă din zona de frontieră care sprijinea ac- ţiunile organelor de grăniceri. AJUTOR

Chiloţi de sport pentru comuniştii din Coreea şi Vietnam

Între 1950 şi 1953, Coreea a fost sfâşiată într-un război, rămas fără tratat de pace, între Nordul comunist şi Sudul pro-capitalist. Altădată o singură ţară, Coreea a rămas divizată până în prezent. Intrată sub nefasta conducere a lui Kim Ir Sen, Coreea de Nord s-a adâncit în subdezvoltare. Imediat după război, situaţia era dezastruoasă.

Ţările socialiste au oferit ajutoare, fiecare după po-sibilităţi. Printre ele, şi România. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 146 din 1958, „fraţii“ din Carpaţi au decis să-i ajute pe nord-coreeni (Republica Populară Democrată Coreea) cu materiale şi echipamente sportive. Premisa a fost creată la Praga, unde, între 19 şi 26 iunie 1957 a avut loc Conferinţa a III-a internaţională sportivă şi militară, la care au participat reprezentanţii a 12 armate (din Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, China, Coreea Democrată, Germania Democrată, Mongolia, Polonia, România, URSS, Ungaria, Vietnamul Democrat). Una dintre concluziile la care au ajuns reprezentanţii forţelor armate din cele 12 state nu era măgulitoare pentru coreeni şi vietnamezi: „Aceste ţări nu au asigurată baza materială necesară desfăşurării pregătirii fizice şi a sportului“.

Hârtii tocate

Maiorul Nicola Ştefan a întocmit un referat pe care l-a supus atenţiei generalului Nicolae Muică, omul îndrituit să aprobe ajutorul „frăţesc“. După ce expunea cele discutate la Praga, Nicola recomanda ca „punerea la dispoziţia ţărilor respective a materialelor şi echipamentului să se facă de Ministerul Forţelor Armate prin Ministerul Afacerilor Externe“.

Tot Nicola propunea ca proiectul de hotărâre întocmit de secţia „Specială“ din Direcţiunea Generală a Treburilor Consiliului de Miniştri să nu se publice „în Colecţia de Hotărâri şi Dispozi- ţiuni“. Un subaltern al tovarăşului Nicola, un oarecare tovarăş Dumitru, şi-a făcut treaba „destoinic“. „Am distrus prin maşina de tocat hârtie două file expunere şi trei file copii proiect hotărâre“, însemna acesta pe ultima filă a referatului.

Consiliul de Miniştri a hotărât, pe 10 februarie 1958, un ajutor consistent pentru armatele din cele două ţări asiatice. Ca şi Coreea, Vietnamul a trecut prin frământări majore în anii ’50. Ieşirea de sub stăpânirea franceză s-a făcut greu şi cu convulsii majore, aşa că Vietnamul a sfârşit prin a se diviza pe aceeaşi linie ideologică: nordul comunist şi sudul opozant.

Luptele vietnamezilor au durat până în 1975, când, după un război în care americanii au avut rolul principal, ţara s-a reunificat. Şi pentru vietnamezi, ajutorul României comuniste conta.

CE S-A OFERIT

Maiouri „made in România“

Echipamentul donat de RPR a fost distribuit în mod egal către Coreea şi Vietnam.

> 1.000 bucăţi chiloţi sport > 100 bucăţi capre gimnastică > 600 bucăţi maiouri > 10 bucăţi bare fixe > 10 bucăţi paralele metalice > 60 perechi ghete fotbal > 100 bucăţi tricouri sport > 20 bucăţi anvelope volei > 20 bucăţi anvelope fotbal > 20 bucăţi anvelope handbal > 20 bucăţi anvelope baschet > 100 bucăţi camere mingi