Zeci de animale otrăvite

Zeci de animale otrăvite

20 de pisici, 30 de găini, 40 de câini şi un porc au murit otrăvite în ultimele săptămâni pe o singură stradă din oraş.

Zeci de animale au murit otrăvite în ultimele săptămâni în cartierul Goranu, din Râmnicu- Vâlcea. Localnicii spun că o mână criminală a pus otravă de-a lungul străzii Lespezi pentru a extermina toate animale din zonă.

„Într-o singură zi mi-au murit 14 găini, trei câini şi un porc de 60 de kilograme. Porcul cred că eu l-am otrăvit inconştient, pentru că i-am pus aşternut din fân luat dintr-o claie de pe marginea drumului. Acolo au murit mereu câini şi pisici, dar eu nu mi-am dat seama. Într-o jumătate de oră a făcut spume roşii la gură şi dus a fost“, povesteş te Ana Lazăr. Nu există antidot Pe strada Lespezi nu-i gospodărie în care să nu fi murit otrăvit măcar un câine sau o piscă. Peste 90 de animale au murit în doar câteva săptămâni. „Câinele meu, un doberman de aproape 40 de kilograme, a murit sub ochii mei. Am ieşit cu el şi cu copilul la plimbare pe stradă. După vreo 300 de metri, câinele a început să facă spume albe la gură, apoi a început să-i curgă sânge din gură. L-am dus acasă, am sunat la veterinar şi după vreo 10 minute a murit într-o baltă de sânge“, povesteşte Florin Puican.

Medicii de la Direcţia Sanitar-Veterinară (DSV) Vâlcea au ridicat câteva animale aflate în agonie, le-au pus perfuzii în încercarea de a le salva, însă totul a fost zadarnic. „Este o otravă extrem de periculoasă. Aşteptăm rezultatele de laborator, dar din primele indicii se pare că este o substanţă pentru şoareci şi şobolani numită oxicumarină în stare pură. Substanţa nu are antidot specific, deci şansele de supravieţuire după ingerare sunt extrem, extrem de mici“, susţine Florin Constantin, director DSV Vâlcea.

În România este interzisă administrarea în locuri deschise de substanţe toxice care au ca scop uciderea animalelor. La sesizarea localnicilor, poliţia a început deja o anchetă. „Persoana care a aruncat otrava într-un loc public riscă între şase luni şi trei ani de închisoare sau amendă penală care poate ajunge şi până la 10.000 de lei“, susţine comisarul-ş ef Dumitru Văduva, de la Poliţia Municipiului Râmnicu-Vâlcea. BÅLBÅIALA AUTORITĂŢILOR Nimeni nu ştie cine ar trebui să decontamineze zona Zilnic, în cartierul Goranu apar două- trei cadavre de animale, iar pe marginea drumului încă mai există momelile otrăvitoare - o substanţă de culoare roşiatică, cu aspect de mălai înmuiat în apă. Localnicii sunt revoltaţi că până acum nicio autoritate locală nu a venit să adune resturile de otravă.

„Toţi suntem în pericol să fim otrăviţi. Copiii noştri sunt cei mai expuşi pentru că în orice moment pot lua ceva de pe jos şi băga în gură. Nimeni nu ia nicio măsură să decontamineze zona sau măcar să pună nişte afişe prin care să informeze populaţia de riscul existent. Au venit cei de la DSV, au luat probe şi au plecat, dar restul de otravă a rămas. Se vede pe marginea drumului“, spune o mămică din zonă.

Cine ar trebui să ridice resturile de otravă este o întrebare la care nici poliţia, nici Direcţia Sanitar-Veterinară şi nici primăria nu au răspuns. „Nu ştiu a cui este responsabilitatea să ridice resturile de otravă. Noi vom anunţa prefectura, primăria şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă despre această problemă“, promite comisarul-ş ef Dumitru Văduva. Veterinarii susţin că efectul substanţelor toxice poate fi diminuat prin spălare cu foarte multă apă.

Ne puteți urmări și pe Google News