Bărbaţii care fumează, cei care beau mult alcool sau sunt expuşi la pesticide în timp ce încearcă să conceapă un copil contribuie la apariţia unor mutaţii genetice ce vor fi transmise nu numai copiilor, ci şi nepoţilor lor, arată un studiu citat de telegraph.co.uk.
„Studiile au indicat o asociere semnificativă între expunerea bărbaţilor la toxine şi creşterea ratei de infertilitate, de avort spontan, a naşterii de feţi morţi şi a problemelor de sănătate în copilărie“, afirmă coordonatorul studiului Cynthia Daniels, de la Universitatea Rutgers, din Boston. Fumatul, alcoolul şi cocaina pot provoca modificări chimice ale spermei, explică specialiştii. Cercetătorii spun că ar trebui revizuită teoria potrivit căreia sănătatea tatălui este mai puţin importantă decât cea a mamei în determinarea sănătăţii viitorilor copii.