Funcţionarii, în grevă japoneză

Funcţionarii, în grevă japoneză

Peste 65.000 de funcţionari publici au intrat astăzi într-o grevă japoneză de două ore.

Principalele nemulţumiri sunt legate de avansarea funcţionarilor şi a personalului contractual şi de elaborarea legii salarizării, susţin liderii sindicali.

Printre funcţionarii care protestează astăzi se numară angajaţi ai Caselor de Pensii, ai Inspecţiei Muncii, ai Gărzii de Mediu, personalul din prefecturi, consilii judeţene, din finanţe şi din administraţia publică locală. Funcţionarii vor purta, în intervalul 8.30 şi 10.30, o banderolă albă pe braţ.

Revendicările funcţionarilor sunt elaborarea în regim de urgenţă a hotărârii de Guvern privind avansarea funcţionarilor şi a personalului contractual, cu care Executivul este în întârziere de zece luni.

(09:15)

Ne puteți urmări și pe Google News