Tăriceanu: „Băsescu a denaturat realitatea“

Tăriceanu: „Băsescu a denaturat realitatea“

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind participarea militară a României în Ciad au denaturat realitatea, deoarece nu există o decizie de angajare a militarilor români, ci doar un memorandum al Ministerului Apărării înaintat CSAT, a declarat, ieri-seară, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, într-o emisiune a TVR.

„Nu este vorba de o angajare, aşa cum a vrut preşedintele să insinueze. Problema este tratată conform legislaţiei şi obligaţiilor României ca stat membru UE“, a spus Tăriceanu. El a arătat, totodată, că nu poate răspunde la întrebarea de ce CSAT nu discută astăzi despre acest subiect, îndemnându-l pe moderator să întrebe la Cotroceni.

În cadrul emisiunii, Tăriceanu s-a referit şi la hotărârea de guvern prin care preşedintele Băsescu a fost eliminat din procesul de gestionare a afacerilor europene. Premierul a sus- ţinut că „în toate ţările europene, responsabil de politicile europene şi interlocutor cu autorităţile europene este guvernul“. „Preşedinţia nu are un rol de jucat în ceea ce înseamnă coordonarea afacerilor europene“, a spus Tăriceanu.

„E greu de găsit miniştri simpatici pentru Băsescu“

De altfel, Tăriceanu a apreciat că situaţia conflictuală a fost generată de preşedintele Traian Băsescu la rang de politică de stat şi este necesar ca şeful statului să renunţe la subiectivism, fiind greu de găsit miniştri care să îi fie simpatici acestuia.

„Eu sunt un om de dialog, dar în acelaşi timp există prevederi constituţionale care stabilesc clar atribuţiile preşedintelui şi ale premierului“, a spus Tăriceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News