RODICA CULCER: Stupid people

RODICA CULCER: Stupid people

Fascinaţi de faptul că în 2008 România postcomunistă împlineşte 18 ani, adică ar deveni majoră, am uitat să socotim că mai avem mai puţin de doi ani până să se împlinească sorocul stabilit de Silviu Brucan pentru ca România să scape de stupid people.

Nici vorbă însă de dispariţia categoriei incriminate de domnul Brucan. Dimpotrivă, clasa politică dă zilnic dovezi că nu tolerează prea multă inteligenţă în interiorul ei: câţiva păpuşari diabolici o învârt pe degete şi au grijă ca toate personajele independente şi eventual integre să fie ţinute departe de o arenă politică în care sunt admişi doar cei uşor de manipulat.

Un bun exemplu în acest sens este Petre Roman, om fără idei, fără discurs, dar cu un trecut complicat, grevat de contramanifestaţia violentă din 29 ianuarie 1990, de scoaterea forţată din casă a lui Corneliu Coposu (sper că vă amintiţi celebrul „s-au demascat!“), de încurajarea huiduielilor la adresa aceluiaşi domn Coposu de 1 decembrie 1990, şi de mineriada din iunie 1990. Printre replicile sale memorabile de atunci se numără şi remarca stupidă că hainele şi cizmele minereşti găsite în Universitate ar fi demonstrat tocmai faptul că minerii nu au fost acolo, dar cineva a dorit să-i compromită şi a plantat nişte false dovezi!

De opt ani, fostul idol al femeilor tot încearcă să revină în „politica mare“, dar eşecurile se ţin lanţ. În 2004, Forţa Democrată, partiduleţul înfiinţat de el după plecarea din PD, a atras mai puţine voturi decât a primit domnul Roman la prezidenţialele din 2000. Era vorba evident de un mic satelit al lui Ion Iliescu, o piesă de şah de care fostul preşedinte gândea să se folosească eventual la nevoie. În 2006, a încercat să-l resusciteze pentru a crea un pol de stânga, dar a abandonat şi această idee. Văzându-se iar şomer în politică, Petre Roman s-a apucat să-şi refacă viaţa personală - până când a fost chemat din nou la ordin şi trimis în luptă. Aşa s-a făcut că zilele trecute domnul Roman a anunţat că doreşte să transforme Forţa Democrată în Partidul Democrat - denumire ce i s-ar cuveni, ca fondator al PD în 1993! Foştii colegi din PD-L l-au trimis la plimbare, amintindu-i că partidul său se numea de fapt FSN şi că în 1993 acel FSN a fuzionat cu partidul minuscul şi obscur al domnilor Buzuloiu şi Vişinescu doar pentru a-i putea prelua denumirea de Partid Democrat. Mai mult, juriştii domnului Boc şi-au luat toate măsurile de siguranţă pentru a proteja „marca“ PD în justiţie.

Probabil că Forţa Democrată nu se va numi niciodată Partidul Democrat; probabil că Petre Roman, în buna tradiţie nomenklaturistă în care a fost educat, ne crede pe toţi stupid people. Probabil că un asemenea personaj nici nu ar merita să scriem despre el - dacă nu am identifica în acţiunile sale excesiv mediatizate mâna maestrului din umbră, adică a lui Ion Iliescu. Ca şi în anii ’90, domnul Iliescu urmăreşte să creeze confuzie în rândul alegătorilor, aruncând pe piaţă partide-fantomă ale căror denumiri sunt asemănătoare sau identice cu cele ale partidelor importante aflate în competiţie cu PSD. Manevra legată de preluarea titlului „PD“ de către domnul Roman urmăreşte să creeze confuzie în rândul celor care-l mai asociază pe Petre Roman cu vechiul PD şi să deturneze astfel o parte din voturile care ar reveni PD-L. Acelaşi truc este folosit de altfel şi de Emil Constantinescu pentru a compromite ideea de societate civilă, prin inventarea de organizaţii neguvernamentale-fantomă, care emit mesaje paralele cu ale organizaţiilor civice consacrate.

Nu cred că diversiunile de acest tip mai funcţionează acum ca în anii ’90, pentru că nu am crezut niciodată, ca domnul Brucan, că România este dominată de stupid people. De asemenea, cred că ticăloşii corupţi îi fac mai mult rău României decât proştii. Iar dacă este să căutăm stupid people, îi vom găsi mai degrabă printre politicieni decât printre alegători. Chiar dacă este politically incorrect, această afirmaţie poate fi probată zilnic.

Ne puteți urmări și pe Google News