Unul dintre ultimele nume ale „varstei de aur” a culturii romanesti, criticul de arta si scriitorul Barbu Brezianu, a incetat din viata acum trei zile, la aproape 99 de ani.
Era ultimul reprezentant in viata al generatiei interbelice, in care au stralucit Eliade, Cioran sau Ionesco, dar, spre deosebire de acestia, ramasese in tara natala, unde a trebuit sa suporte vicisitudinile epocii comuniste. Trupul neinsufletit va fi inhumat astazi, la ora 11.00, la Cimitirul ortodox Bellu Militar.
Prieten cu Noica Nascut la Bucuresti pe 18 martie 1909, Barbu Brezianu este renumit drept cel mai important „brancusolog” roman, lucrarea sa „Brancusi in Romania”, din 1974, fiind considerata cea mai serioasa exegeza dedicata sculptorului in tara sa natala. „Brezianu era ultimul din generatia lui Ionescu, Eliade sau Noica. I-a cunoscut pe toti, ca membru al cercurilor intelectuale din anii ‘30. Iar cu Noica a fost foarte bun prieten”, a declarat pentru EVZ criticul de arta Pavel Susara.
„A fost foarte activ pana anul trecut, cand s-a izolat, dar pana la 98 de ani cobora aproape zilnic cele trei etaje ale casei sale”, isi aminteste Susara.
Condamnat la munca fortata
Provenind dintr-o foarte buna familie, tanarul Barbu Brezianu si-a luat licenta in drept la Universitatea Bucuresti, dar si cea in arte frumoase. De-a lungul vietii, a activat ca magistrat in Tribunalul Ilfov dar, dupa razboi, a lucrat ca cercetator stiintific la Institutul de Istorie a Artei al Academiei Romane.
Represiunea comunista nu l-a ocolit nici pe el, ca pe aproape toti intelectualii de valoare ramasi in tara. In 1952, scriitorul a fost internat in lagarul de munca de la Capul Midia, unde se sapa viitorul Canal Dunare-Marea Neagra, cu „dusmanii poporului”, din motive politice. Desi a debutat cu poezie, prin volumul „Nod ars” din 1930, Barbu Brezianu s-a consacrat istoriei si criticii de arta, exceland in studiul operei si biografiei lui Constantin Brancusi.
„E, fara indoiala, cel mai riguros si mai onest cercetator al operei lui Brancusi, si asta nu e putin lucru, pentru ca personalitatile exceptionale de factura lui Brancusi sau Eminescu creeaza in jurul lor o fauna extrem de bizara, un fel de necrofagi, care se hranesc cu opera lor in asemenea masura incat ajung sa-i deformeze”, considera Pavel Susara.