Lasă patru hoteluri pentru Sectorul 4

Lasă patru hoteluri pentru Sectorul 4

Andrei Petrescu, un moldovean de 29 de ani, vrea să readucă sectorul 4 în Bucureşti, printr-un management învăţat în străinătate.

Aînceput în stradă, strângând semnături şi înjurături pentru PNL, iar după un an şi jumătate a ajuns speranţa partidului la cel mai încercat sector al Capitalei. Adrian Petrescu are doar 28 de ani şi jumătate, patru case şi se mută într-a cincea, o nevastă care stă să-i nască primul băiat şi patru hoteluri pe care le conduce cu succes în Bucureşti. Spune că a reuşit, fără pile, să-şi facă o carieră în turism şi vrea să dovedească acelaşi lucru şi-n politică. Dacă o fi naiv sau norocos, rămâne de văzut. Deocamdată vrea să cucerească sectorul 4, pe care crede că-l poate aduce la normalitate. Pentru asta e dispus să renunţe la un salariu de câteva mii de euro şi pune la bătaie o parte din banii săi de la saltea.

Centura neagră

Candidatul pe care PNL l-a preferat lui Adrian Inimăroiu (actualul primar) a câştigat competiţia internă în partid, de pe poziţii inegale. Singura lui legătură cu administraţia a fost birocraţia de care s-a izbit încercând să obţină autorizaţii de la Primăria Sectorului 4, când a deschis cel de-a patrulea hotel al grupului pe care-l administrează - RIN Grand Hotel din Vitan.

Are centura neagră, a făcut box thailandez care i-a rupt nasul de două ori şi spune că se identifică în doctrina liberală: „Nu-mi place intervenţia statului prea mult, tot ce am făcut în viaţă am făcut prin mine!“.

Băiatul mamei

Cartea lui de vizită pare impresionantă, aşa că întrebarea „dar al cui o fi ăsta?“ pare legitimă. Petrescu susţine că-i al mamei, o profesoară oarecare din Suceava, care de câţiva ani îl împarte cu soţia, tot moldoveancă şi ea, din Piatra-Neamţ.

Andrei Petrescu, încă un moldovean venit la Bucureşti („dar cu maşina, nu cu trenul“, după cum ţine să se consemneze), a reuşit încă din facultate să bifeze în carieră şi în viaţa personală. A lucrat ca ghid în Grecia, Turcia, Italia şi Spania, unde a mai performat ca ospătar şi recepţioner. După încercări manageriale în Suceava s-a întors în Bucureşti, unde fraţii Negoiţă i-au dat pe mâini cel de-al doilea hotel al lor, aflat aproape de finisare. „Mi s-a dat mână liberă, cu menţiunea că dacă reuşesc voi promova“, vorbeşte Petrescu, azi de pe poziţia din care conduce toate cele patru hoteluri ale fraţilor Negoiţă şi parcul de distracţii Water Park din Otopeni.

Sectorul 4 din Germania

Cu farmecul personal, mai mult păr şi 20 de kg mai puţin, Petrescu a reuşit să-şi cucerească şi soţia. Pe locuitorii din sectorul 4 intenţionează să-i cucerească cu lucruri normale: spaţii verzi, parcări, şcoli moderne, grădiniţe. Ceva care să semene din avion cu Germania, zice Petrescu, dar despre care oamenii să poată să spună: „Uite că a făcut şi băiatul ăsta ceva!“

De ce ar renunţa un manager privat la salariul de câteva mii de euro, pentru bătaia de cap de la primărie? „Aveam două posibilităţi: fie să stau şi să critic, fie să mă implic şi să văd ce pot să fac. Dacă numai stai pe margine şi zici de alţii, nu e fair“, îşi explică Petrescu opţiunea politică.

El crede că primăria e ca o firmă la care acţionari sunt cetăţenii şi socoteşte că dacă în doi ani a mulţumit acţionarii celor patru hoteluri pe care le administrează, va reuşi şi cu bucureş tenii din sectorul 4.

„Situaţia mea financiară nu e precară încât să fie o problemă un salariu de 1.000 de euro, cât are un primar. Aş fi nesimţit să spun că e o problemă, sunt oameni în ţara asta care trăiesc cu mai puţin!“, nu-şi plânge de milă Petrescu în perspectiva câştigării alegerilor.

ANDREI PETRESCU

> Născut pe 13 iulie 1979, la Suceava

> Venit din 1993 în Bucureşti

> Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Juridice în 2002

> Ghid, ospătar şi recepţioner în Grecia, Turcia, Italia, Spania

>Manager al unei firme din Suceava între 2002-2006

> Din 2006, manager al afacerii fraţilor Negoiţă, care cuprinde hotelurile Confort Otopeni, Confort Traian, RIN Otopeni, RIN Grand Hotel Vitan şi Water Park

> Din 13 iulie 2006, membru PNL sector 4

> Vorbeşte engleză, franceză şi ştie să ceară de mâncare în greacă şi turcă > Are o vilă în Pipera şi trei apartamente pe care le închiriază

> Locuieşte de o lună într-un complex rezidenţial privat din sectorul 4

VISE ŞI REALITĂŢI

Ce promite Petrescu şi ce moşteneşte

Dacă va fi ales primar al sectorului 4, Andrei Petrescu promite:

> un Plan Urbanistic General al sectorului în maximum 60 de zile de la instalare

> transparentizarea administraţiei locale

> centre de informare a cetăţeanului şi de colectare a cererilor acestora în mai multe puncte ale sectorului

> reabilitarea şcolilor şi dotarea lor cu laboratoare performante

> construcţia de grădiniţe

> parcări în spic ecologice, nebetonate

> amenajarea de părculeţe

> 10 secţii de poliţie comunitară Sectorul moştenit de Petrescu are mai multe tare:

> ale multe străzi de pământ, fără canalizare şi apă

> nu are parcări nici măcar amenajate pe marginea bulevardelor, ca alte sectoare

> are două mari afaceri penale pe care le-au făcut primarii precedenţi: Piaţa Sudului şi privatizarea ADP

> are datorii de 4.000 de miliarde de lei contractate la bănci de actualul primar, care nu a făcut nimic cu banii

> nu are şcoli reabilitate

> în 2007, sectorul 4 s-a aflat pe primul loc în Bucureşti la returnarea banilor necheltuiţi către bugetul de stat.

Ne puteți urmări și pe Google News