Deşi trăiesc într-o cocioabă săpată într-un mal de pe Faleza Nord, copiii au rezultate foarte bune la şcoală.
La poalele unui cartier de lux, unde consilieri locali, şefi din primărie şi apropiaţi ai acestora deţin apartamente cu vedere la mare, locuieşte într-un bordei o familie cu patru copii. Rămasă pe drumuri de opt ani, familia Jeancă şi-a încropit cocioaba de patru metri pătraţi, săpată într-un mal de pe plaja neamenajată din zona Faleza Nord a Constanţei.
„Am rezistat“
Copiii familiei Jeancă, cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, sunt cuminţi, maturi. În ciuda situaţiei lor dramatice, cei trei care merg la şcoală au rezultate şcolare foarte bune. Capul familiei, Dumitru Jeancă, ar prefera să uite cum a ajuns în această situaţie. Păcăliţi de un avocat, au fost daţi afară din apartament şi, pentru că a avut o proprietate, familia nu putea fi considerată caz social şi nu putea primi casă de la primărie.
Având mai multe guri de hrănit, omul a găsit locul de pe malul mării. „Aici am locuit doi ani în cartoane până când cineva de la o asociaţie de caritate ne-a donat nişte materiale de construcţie refolosibile şi am reuşit să ne ridicăm o cămăruţă lipită de mal“, povesteşte Dumitru Jeancă.
Singura grijă a părinţilor au fost copiii, ei au vrut să rămână o familie unită. „Am fost ameninţaţi că ne vor lua copiii, unii ne-au aruncat vorbe urâte, la şcoală le spuneau că sunt boschetari, dar am rezistat“, povesteşte Mădălina Jeancă. „Uşor nu a fost, dar am reuşit să rămânem pe picioare şi să avem grijă de copii. Eu sunt constructor şi am lucrat şi legal, şi la negru, aici la vile“, aminteşte tatăl. Până anul trecut, copiii au învăţat la lumina lămpii. Proprietarul unei vile în construcţie i-a lăsat să tragă un fir de la reţea şi acum copiii se pot uita la televizor sau se pot juca la un calculator vechi, ambele primite în dar de la binevoitori.
Ajutaţi de motociclişti
Coliba familiei Jeancă a fost descoperită recent de un grup de motociclişti care se antrenau pe plajă. „Am fost impresionaţi de drama acestor şase suflete, care trăiesc într-o gaură de dimensiunea unui mormânt, şi de copiii care învaţă bine, sunt frumoşi şi ascultători“, spune Teodor Carp, unul dintre motocicişti. După ce au ajutat familia cu haine şi hrană, au contactat Consiliul Judeţean Constanţa prin poşta electronică. Aici au anexat pozele cu copiii şi chiar şi imaginea cocioabei, localizată prin satelit.
În urma acestei acţiuni, Consiliul Judeţean Constanţa a luat legătura cu Direcţia de Asistenţă Socială Constanţa. „CJC a identificat o cameră pentru cei şase membri ai familiei în cadrul internatului Liceului Navrom“, a declarat directorul adjunct al Direcţiei de Asistenţă Socială Constanţa, Mihaela Ristea.
Familia Jeancă speră să se vadă cu un acoperiş adevărat deasupra capului, dar nu este prima dată pentru ei când li s-au făcut astfel de promisiuni, mai ales în perioada alegerilor. Pe de altă parte, copiii nu sunt foarte încântaţi. Pentru băiatul cel mic, în vârstă de 6 ani, bordeiul este singura casă pe care o ştie.