Oprescu nu şi-a falsificat dosarul

Oprescu nu şi-a falsificat dosarul

Fostul director de la Spitalul Universitar din Bucureşti, Sorin Oprescu, nu şi-a falsificat dosarul prin care a obţinut titulatura de profesor în anul 2000, dar l-a întocmit superficial, este concluzia Comisiei de Etică a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, aprobată ieri şi de Senatul Universităţii.

„Promovarea ca profesor s-a făcut pe baza unui dosar care a respectat regulamentul din anul 2000, diferit de cel de acum, care are reguli mai precise. Nu poate fi vorba de fals în acte. Toate articolele menţionate în dosar au fost găsite. S-a observat însă superficialitate în întocmirea dosarului.

Spre exemplu, multe articole din lista cu publicaţii nu aveau precizate paginile din revistă unde puteau fi regăsite sau titlul complet“, a declarat Mircea Diculescu, preşedintele comisiei. Referitor la articolele care nu ar fi fost regăsite în publicaţiile menţionate de Oprescu în dosarul de candidatură, comisia a precizat că neînţelegerea putea să apară din cauză că anumite reviste au mai multe denumiri şi sunt mai greu de găsit.

În plus, conducerea comisiei a menţionat că vechiul regulament de concurs le permitea candidaţilor să se înscrie cu articole în curs de publicare, proces ce putea dura câteva luni.

Ne puteți urmări și pe Google News