De pe băncile KGB în structura NATO

De pe băncile KGB în structura NATO

Noul şef al serviciilor secrete ungare, instruit timp de şase ani la Academia KGB din Moscova, a devenit director al Comisiei de Informaţii a NATO, iniţiativă percepută de diplomaţi ca o posibilă compromitere a securităţii alianţei, scrie „International Herald Tribune“.

Comisia, a cărei misiune principală este aceea de a analiza şi de a face schimb de informaţii, include toţi directorii serviciilor secrete ale ţărilor membre NATO. Sandor Laborc a fost ales personal de premierul ungar Ferenc Gyurcsany, în decembrie, pentru funcţia de director al Biroului de Securitate Naţională, după o dispută a socialiştilor, pe care îi conduce, cu principalul partid de opoziţie, Fidesz. Potrivit unor surse din parlamentul ungar, Laborc, un fost comunist instruit la Academia Dzerjinski a KGB, în perioada 1983-1989, nu a reuşit să câştige sprijinul consultativ al comisiei care monitorizează astfel de numiri.

La scurt timp de la numirea sa în funcţie, Laborc a preluat preşedinţia comisiei speciale a NATO. Oficialii europeni au evitat să comenteze oficial situaţia, dar şi-au exprimat îngrijorarea la adăpostul anonimatului, scrie „International Herald Tribune“. „Este vorba de o persoană instruită de KGB. Nu pot presupune că şi-a schimbat atât de mult atitudinea“, a declarat un diplomat NATO, preconizând că mai multe state membre ale alianţei vor avea rezerve în ceea ce priveşte schimbul de informaţii.

Ne puteți urmări și pe Google News