Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât, astăzi, să majoreze dobânda de politică monetară cu un punct procentual, de la 8% la 9%.
BNR va adopta şi măsuri prudenţiale suplimentare, inclusiv majorarea provizioanelor la creditele în valută, destinate debitorilor expuşi riscului valutar.
De asemenea, BNR a hotărât menţinerea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Banca centrală a precizat că doreşte să continue gestionarea fermă a lichidităţii de pe piaţa monetară prin intermediul operaţiunilor de piaţă.
Este a treia majorare consecutivă a dobânzii cheie a băncii centrale, după cea din 31 octombrie 2007, de la 7%
la 7,5%, şi din 7 ianuarie, de la 7,5% la 8%.
(13:50)