Gena ochilor albaştri vine de la Marea Neagră

Gena ochilor albaştri vine de la Marea Neagră

Potrivit unui studiu de genetică, mutaţia s-a produs acum 10.000 de ani.

Frank Sinatra, Cameron Diaz sau Bratt Pitt au un strămoş comun care a trăit undeva la nord-vest de Marea Neagră şi care le-a transmis tuturor persoanelor cu ochi albaştri gena responsabilă pentru culoarea deschisă a irisului, potrivit unui cercetător danez care a descoperit că toţi oamenii cu ochi albaştri sunt într-un fel „rude“.

Profesorul Hans Eiberg, de la Universitatea din Copenhaga, a condus timp de 12 ani un studiu de genetică pentru a afla ce determină culoarea albastră a ochilor. După ce a analizat peste 800 de subiecţi din Danemarca, Turcia, India şi Iordania, Eiberg şi-a publicat joi concluziile într-un studiu apărut în revista „Human Genetics“.

„La început, aveam toţi ochii căprui,“ a spus profesorul danez, precizând că, în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, o mutaţie genetică a determinat naşterea primului om cu ochi albaştri. Mutaţia a afectat gena numită OCA2, descoperită de Eiberg în 1996 şi implicată în producerea melaninei (pigmentul care dă culoarea părului, a ochilor şi a pielii), limitându-i acţiunea, adică „diluând“ practic culoarea irisului. Dacă gena OCA2 ar fi fost dezactivată complet, cei care ar fi moştenit respectiva mutaţie ar fi suferit de albinism. Oamenii care au ochii verzi sunt moştenitorii unei alte mutaţii în genomul uman, precizează studiul. Este scris în iris Eiberg şi-a început cercetarea în Danemarca, analizând mai întâi o bancă de date cu informaţii genetice a peste 6.000 de danezi. El a descoperit o familie cu trei generaţii de moştenitori cu ochi albaştri. Analizând ADN-ul acestora, el a observat aceeaşi mutaţie în codul lor genetic. Ulterior, Eiberg a studiat alte sute de subiecţi, de la turci bruneţi, cu pielea deshisă, până la iordanieni cu părul negru şi pielea închisă, toţi având în comun ochii albaştri.

„Am analizat 800 de mostre. La 799 dintre ele am descoperit aceeaşi mutaţie ca în cazul danezilor“, a spus profesorul Eiberg, citat de „Spiegel“. Mutaţia s-ar fi produs pentru prima dată în zona bazinului Mării Negre, în apropierea coastelor Ucrainei de astăzi sau în Anatolia turcească, potrivit cercetărilor bazate pe migraţiile populaţiilor preistorice. Culoarea ochilor „ne arată că natura modifică constant genomul uman, creând un cocktail cromozomial şi încercând diferite schimbări în timp,“ consideră Hans Eiberg.

Ne puteți urmări și pe Google News